Anunțul a fost făcut luni, când nord-coreenii au fost informați de acest lucru într-un jurnal special. Televiziunea de stat de la Phenian a precizat că liderul nord-coreean a murit pe 17 decembrie, în urma unui atac de cord, în timpul unei călătorii cu trenul, după ce făcuse o inspecție de serviciu. Funeraliile au fost stabilite pentru 28 decembrie, la Phenian, iar până atunci autorităţile de stat au declarat doliu naţional.
Fiul său Kim Jong Un a fost numit succesor.
Kim Jong Il era grozav şi tiran. Despre el se spuneau foarte multe lucruri de-a dreptul fantastice, aproape imposibil de realizat, dar pe care el le stăpânea perfect. Iată o listă cu cele mai bizare lucruri care se spuneau despre liderul nord-coreean Kim Jong Il:
- naşterea sa a fost anunţată de o lebădă, iar după ce a venit pe lume au apărut pe cer două curcubeie şi s-a născut o nouă stea în univers;
- nu defeca niciodată;
- controla vremea prin starea sa de spirit;
- cerea ca boabele de orez pe care le mânca să fie identice, să aibă aceeaşi culoare şi aceeaşi formă;
- îi plăcea să se dea cu rolele;
- spunea că este cel mai bun jucător de golf al lumii, că a reuşit imposibilul, să termine un traseu de 18 găuri din 34 de lovituri atunci când a pus pentru prima dată mâna pe o crosă;
- a scris şase opere în doi ani;
- titlul său neoficial era Creierul Central;
- în 2004 a spus că a inventat hamburgerul;
- în 2007 s-a lăsat de fumat şi apoi a interzis ţigările în întreaga Coree de Nord;
- după ce a căzut de pe cal şi i s-au prescris analgezice, i-a pus pe toţi cei din jurul său să ia şi ei pastile odată cu el.
Moartea liderului nord-coreean Kim Jong Il trebuie marcată aşa cum se cuvine de regimul de la Phenian, zeci de persoane fiind scoase pe străzi pentru a-şi exprima tristeţea în grup.
Un film postat pe Youtube a stârnit mai degrabă hohote de râs, decât regrete, dată fiind regia întregului clip.
La Seul, guvernul sud-coreean a fost plasat in stare de alerta, dupa anuntul mortii lui Kim Jong Il, cele doua tari fiind din punct de vedere tehnic inca in stare de conflict armat, de la armistitiul precar semnat la finalul Razboiului din Coreea (1950-1953), potrivit agentiei de stiri sud-coreene Yonhap. Consiliul National de Securitate va fi convocat pentru o reuniune de urgenta.
