SM a câştigat o sumă uriaşă de bani în acest an, iar asta datorită mai ales trupei Girls’ Generation care a lansat în 2012 un single şi un album întreg în Japonia, precum şi TaeTiSeo, sub-grupul acestei trupe. Ba mai mult, fetele din Girls’ Generation se pregătesc de un turneu nipon şi de lansarea unui album american în 2013!
Însă nu doar ele au adus bani în companie, ci şi lansările nipone ale trupelor SHINee şi Super Junior!
Concertele SM Town au strâns şi ele un număr incredibil de oameni în Singapore şi Thailanda, sub-grupul Super Junior KRY a susţinut propriul concert în Japonia în faţa a 15 mii de fani, iar TVXQ numai ce şi-au început turneul global.
De asemenea, EXO se pregătesc de lansarea unui nou album în luna decembrie, şi vor intra pe piaţa chineză anul viitor. f(x) şi BoA vor avea alte lansări în Japonia, şi, ciuliţi urechile, s-ar putea ca SM Entertainment să debuteze unul sau două grupuri anul viitor!
Revenind la EXO, trupă debutată în aprilie cu MAMA, fanii au murit de nerăbdare în ultimele luni să audă această veste, că băieţii vor reveni pe scena muzicii K-Pop cu o nouă lansare în decembrie!
Omul care s-a ocupat de noua melodie este Hyuk Shin, compozitorul din spatele celebrei balade a trupei, Angel.
Acesta a scris deja pe Twitter: „Voi lucra cu EXO mâine pentru un nou single! Va fi chiar distractiv!” şi „În vreo 10 ore… o altă sesiune cu EXO-M… Trebuie să dorm bine pentru mâine,”, după care a adăugat: „Numai ce-am terminat sesiunea cu EXO-K… Cântecul a ieşit atât de nebun!” şi „Cu EXO-M… o sesiune de 16 ore… Dar a meritat!”
Sunteţi pregătiţi?!



SUPER EXO se va reintoarce (dupa o mica pauza) 😀
ApreciazăApreciază
Exo comeback super abea astept mai sunt curioasa sa vad si ce trupe debuteaza noi .
ApreciazăApreciază
Finally :)) Credeam ca au intrat la pensie:))
ApreciazăApreciază
se pare ca 2013 a trecut…si nu a mai debutat nici o trupa,dar cea mai noua „jucarie” a firmei SM,e cea mai tare!
ApreciazăApreciază
LOL. Daca YG are voie sa-si amane debutul trupelor lui, atunci de ce n-ar avea si SM voie? Si de obicei, stii cum se zice, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Planurile se mai schimba.
ApreciazăApreciază