Jay Park povesteşte despre prima lui iubită din Coreea

 

Jay Park recunoaşte că a fost îndrăgostit până peste cap de prima lui iubită din Coreea.

El a fost oaspete în episodul din 16 aprilie, al „Incarnation”, unde a mărturisit, „Am fost lipicios faţă de iubita mea timp de 1 an şi jumătate. Ea a fost prima iubită pe care am avut-o în Coreea şi ea a condus relaţia. Prima dată am început să ieşim deoarece ea mă plăcea, dar după câteva luni, am început să ţin la ea mai mult.”

Jay a adăugat, „M-am întors în S.U.A. De vreme ce SMS-urile ar fi costat prea mult, ne-am trimis e-mail-uri unul altuia, iar printr-un e-mail ea mi-a cerut să ne despărţim. Am simţit că totul se prăbuşeşte.”

Dar ziua următoare ea i-a cerut să se împace şi totul a fost în regulă. Jay a mai spus, ” De fiecare dată când ne certam, subiectul despărţirii apărea în discuţie. De fiecare dată când ea zicea asta, eu deveneam lipicios. I-am dat controlul asupra tot. Când ea a spus că vrea să ne despărţim, am mers la ea acasă. Câteodată o aşteptam cu mâncarea ei preferată.

Când MC-ul a întrebat, „Era drăguţă?„, Jay a răspuns, „Pentru mine era drăguţă. Ea a fost sursa mea de forţă pentru că nu aveam de cine să mă sprijin, când am venit prima dată în Coreea. Aşa că am început să o plac mai mult.

El a adăugat, „După asta, dacă ea nu îmi răspundea la mesaje, o sunam să o întreb de ce. De vreme ce am devenit aşa de ataşat, ea spunea tot timpul ‘hai să ne despărţim’. Dar din cauză că ea conducea relaţia, eram singurul care îşi cerea scuze şi care îî spunea că s-a schimbat. Cred că ea mi-a cerut scuze doar de 2 ori în timpul acela.”

Ce credeţi despre tot ceea ce a spus Jay?

4 gânduri despre „Jay Park povesteşte despre prima lui iubită din Coreea

  1. Avatarul lui larajack (@larajack3)larajack (@larajack3)

    e foarte greu sa ai o relatie pe ascuns si sa fii si star, este extrem de greu, eu m-am intalnit pe ascuns cu o vedeta de la noi si a fost extrem de greu, mai ales cand vedeam fanele ca sarea pe el pt poze, autografe, simteam k o iau razna, este extrem de greu

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui CarmenCarmen

    Nu cred ca era asa cunoscut pe atunci.Era si mai tanar,singur si departe de casa. Ea l-a placut prima si tot ea a dorit prima desparirea. Ii doresc sa aiba mult, mult noroc in dragoste.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu