Pasiuni pentru fete din K-pop

Bun, acest articol este adresat băieţilor şi presupun ca se va face ceva şi pentru fete.

Toţi ne-am îndrăgostit de cineva, chiar dacă ştiam că nu prea avem şanse cu acea persoană, cum ar fii idolii K-pop. Şi fetele şi băieţii au o animită persoană (sau mai multe în cazul meu :D) pentru care au făcut o pasiune…bine, nu o pasiune de genul „dacă ar fii în România, l-aş urmării peste tot şi m-aş ascunde în dulapul lui, până o să-l răpesc şi o să trăim fericiţi într-o casă din copac”…Nu o astfel de pasiune…

Mai jos aveţi o listă cu câteva fete care pot afecta emoţional (în bine) câţiva băieţi 🙂

Bora din SISTAR

Boar atrage multe priviri atunci când face rap, sau dansează, sau face diverse sporturi. Este chiar foarte „plăcubilă” (dacă pot spune aşa)…adică serios…cine nu o place?

Ga In din BEG

Mulţi băieţi cred că au început să o placă pe Ga In, de când facea „dansul arogant”…ştiţi voi, mişcările din şold.

Nana din After  School

Nu cred că există nimeni în industria muzicală, care să poată la fel de bine ca Nana, să aibă o atitudine de genul „Ştiu deja că sunt cool şi nu am nevoie de tine să-mi spui cât de minunată sunt”.

Seohyun din GG

Seohyun, după părerea mea, nu s-a remarcat printre celelalte membre SNSD, probabil şi din cauza vârstei. Dar odată ce s-a maturizat, ea a început să ia atidudine şi cred că datorită acestui lucru ea poate frânge multe inimi.

Hyosung din SECRET

Hyosung este emblema tuturor femeilor cu forme, iar datorită acestui lucru a intrat foarte uşor în capul multor băieţi/ bărbaţi.

Park Bom din 2NE1

Cred că aici cuvintele sunt de prisos…Vă las pe voi să-mi spuneţi de ce credeţi că băieţii au făcut o pasiune pentru Bom 🙂

4 gânduri despre „Pasiuni pentru fete din K-pop

  1. Avatarul lui steffaniaaasteffaniaaa

    Bom arată bine cu orice ai îmbrăca-o .
    Poartă mai mereu rochiile/fustele acelea scurte arătându-și superbele picioare care fac orice bărbat să înnebunească. Arată bine, ce să mai…
    Și e genu ”I`m a lady, b**ch!”

    Apreciază

    Răspunde
  2. Pingback: Pasiuni pentru băieţi din K-pop | K-Pop Romania

Lasă un comentariu