Don’t I

Toată noaptea învăţ şi îmi deschid cărţile
Am rupt informaţiile manualului
Am mototolit paginile şi le-am dat foc
Timpul trece repede cu gânduri copilăreşti
Toată noaptea învăţ şi îmi deschid cărţile
Am rupt informaţiile manualului
Am mototolit paginile şi le-am dat foc
Acuma, te rog doar lasă-mă singurSunt doar puţin diferit
de toţi ceilalţi de pe lumea aceasta, cu vise diferite
Diferit nu înseamnă greşit,
nu vreau să fiu prins într-o frontieră tipică
Dar arată cu degetul, judecându-mă,
vorbindu-mă pe la spate
Criticând faptul că ies în evidenţă prea mult
M-am transformat exact aşa cum se transformă toată lumea,
dar ei îmi spun bastard nebunOh te rog, nu încerca să mă prinzi
Te rog lasă-mă în pace, lumea se întoarce şi aşa
Oh te rog, opreşte-te din încercarea de a mă prinde
Nu sunt ciudat, cred că tu eşti ciudat pentru că faci astaÎn interiorul aceste lumi plină de turnători
Şi guiţat, am, de unul singur, convingerile mele
Voi deveni o celebritate mai târziu,
TEEN TOP
Este o greşeală să forţezi un sistem de educaţie monoton
Viaţa mea e ca şi un film, one take,
Nu am timp de jocuri, nu e un joc, înţelegi?
Nu mai sunt o pasăre într-o cuşcă,
Acum îmi voi deschide aripile şi voi zbura departeOh te rog, nu încerca să mă prinzi
Te rog lasă-mă în pace, lumea se întoarce şi aşa
Oh te rog, opreşte-te din încercarea de a mă prinde
Nu sunt ciudat, cred că tu eşti ciudat pentru că faci astaAcest copil sau acel copil, care e diferenţa?
Dece vrei acelaşi lucru şi de la mine?
(Oh, nu-mi pasă, nu-mi pasă) nu-mi pasă
(Oh, nu-mi pasă, nu-mi pasă) te rog shh, vezi-ţi de treburile tale

Imi place mult melodia asta iar versurile sunt la fel de frumoase ca vocea lui Chunji ❤
ApreciazăApreciază