
Conform YG Entertainment, YG sunt în parteneriat cu Facultatea de Medicină Yonsei, cele două organizând o campanie, „Dream Gift”, pentru a ajuta pacienţii cu boli cardiace. Ei vor sponsoriza pacienţii prin campania publică „WITH”.
Campania „WITH” a început cu întâlnirea celor de la YG cu prof. Ha Jong Won, de la secţia Operaţii Cardiovasculare din incinta facultăţii. Prof. Ha Jong Won şi-a îndeplinit visul vieţii sale, acela de a produce un album numit „Once In a Lifetime” (O dată în viaţă), fiind ajutat de membrii YG. Oamenii care au primit acest album ca un cadou au fost cei care au reuşit să strângă 50 de milioane de woni (aproximativ 47 200 dolari) într-o perioadă de 3 luni, cu scopul de a sponsoriza pacienţii cu boli de inimă.
Când CEO-ul Yang Hyun Suk a auzit despre această campanie, a descis să doneze 100 de milioane de woni (aproximativ 94 200 dolari) din banii săi, în scopul de a răspândi speranţă pentru copii care suferă de boli de inimă. Această decizie a condus la înfiinţarea campaniei „Dream Gift”.
Pentru a sărbători începutul campaniei, s-a organizat o petrecere de sponsorizare în Sala de Absolvire al Universităţi Yosei, pe 29 noiembrie, la care au cântat Epik High şi Akdong Musician.
Campania „Dream Gift” plănuieşte să îi ajute pe cei care suferă de boli cardiace şi familiile lor, care suferă emoţional, dar şi financiar. Ea va accepta sponsorizări de la oameni şi este aşteptat să aducă speranţă multor pacienţi.

uf…appa.. ❤
ApreciazăApreciază
Como tu digas………ufff,appa!!:))
ApreciazăApreciază