Lightning Song

MINO a revenit, mai sus, mai sus
În mijlocul unui program încărcat, sunt atât de obosit, obosit
Dar acesta nu este cel care trebuia să fiu
„Fii tare, huge boy! Asta chiar îmi răneşte inima”Îmi revin datorită acestor comentarii
Nu pot să stau locului foarte mult timp
Deoarece aceste lucruri lovesc din nou
Este vremea să o spun din nou şi să încep din nouHey, hey! E mai greu decât am crezut
Vreau să strig „stop”
Dar continui cu gândul la mama mea
Mestec cu zgomot şi cânt din nouAigoo, MINO trebuie să plece pentru că mâine lucrează din nou
Chiar dacă nu am trăit mult, mereu am avut acest vis
Este un drum pe care am mers, este job-ul meu, este visul meu
Indiferent dacă eşti bătrân sau tânărVreau ca oamenii să simtă ceva din melodiile mele
Mi-am desenat gândurile în culori
Dar în momentul în care cineva le mâzgâleşte (eh, drace)
Nu trebuie să-ţi pese de ceea ce spun eu (de ce nu?)
Deoarece este viaţa meaOricând când mă gândesc la acele vremuri, lăcrimez
Încerc să nu mă gândesc, încerc să fiu recunoscător pentru ceea ce am
Pentru B, te încurajez, şi eu sunt B, haide să o facem
