B.A.P interviu pentru revista ‘Dazed & Confused’

image

Aţi lucrat cu compozitori şi producători pentru a produce BADMAN, la fel şi cu First Sensibility, dar cum s-a schimbat nivelul muzicii voastre de-alungul timpului?

Bang Yongguk: Am încercat să contribui în continuu. Toate albumele B.A.P sunt speciale, dar mă simt mai ataşat de BADMAN, pentru cp am experimentat rolul unui producător şi am învăţat despre tot procesul. La acea vreme eram foarte mult influenţat de problemele sociale, lucru care poate spune de ce mesajul a fost puternic şi muzica dură şi mult mai directă. First Sensibility, a fost momentul în care m-am putut provoca pe mine însumi să explorez diferite genuri şi, datorită a ceea ce am experimentat cu BADMAN, m-am putut exprima în video, imagine şi artă. Încă învăţ dar promit să fiu matur în scopul de a produce muzică plină cu mai mult din stilul meu.

 

Deşi aţi dovedit a fi seriosi şi tăcuti, o parte mai strălucitoare a apărut în jurul celor precum Himchan şi Jongup. Există ceva la ei care te face să râzi?

Bang Yongguk: Nu mă gândesc la mine ca la o persoană amuzantă, dar cei care mă cunosc bine, par să mă transform într-un copil! (râde) Ei mă acceptă şi nu simt nevoia să fiu distant sau să mă transform în ceva mai bun. B.A.P, în special, Himchan şi Jongup, sunt cei cu care împartăşesc totul şi ştim cum să ne facem fericiţi unul pe celălalt. Himchan a fost mereu fericit şi cool într-un sens neaşteptat, lucru care mă face să râd. Şi niciodată nu poţi şti în ce mod extraordinar Jongup poate vorbi, mă face să râd fără să realizez.

Ai vorbit despre membrii pe scenă în acest an şi l-ai descris pe Daehyun ca fiind ‘sensibil’, lucru care a fost interesant deoarece el pare a fi genul de persoană zgomotoasă şi amuzantă. Cine e Daehyun, cel pe care noi nu l-am văzut încă?

Bang Yongguk: Daehyun este un vocalist talentat de neînlocuit. Când camera e pornită, el este optimist şi îndrăzneţ, aşa că oamenii cred că e zgomotos şi jucăuş, dar asta nu este întreaga lui personalitate. Daehyun s-a maturizat în ultima vreme, aşa că este cineva care are grijă de cei din jurul lui dându-le totul şi încrezându-se în ei. Chiar dacă are o inimă moale, când  este puternic , mă simt mândru ba chiar înţelegător. Lui Daehyun nu îi place să pară slab, aşa că această parte sensibilă a sa poate fi văzută de noi, dar cu susţinerea noastră, sper că el va fi la fel de puternic ca şi vocea lui.

Yongguk a menţionat fiecare membru în parte acest an, iar tu te-ai emoţionat…

Jung Daehyun: Yongguk nu este numai liderul, dar şi inima B.A.P. Depind  şi vreau să primesc recunoaştere pentru abilităţile mele vocale şi pentru Yongguk să ştie că m-am maturizat. Să fim împreună în tot acest timp, a devenit mai ciudat să spui lucruri precum ‘mulţumesc’, ‘scize’ sau ‘te iubesc’. Sunt recunoscător dar mă simt ruşinat pentru că nu sut capabil să mă apropii de el când eşuez în a mă exprima pentru că simt că el ştie totul oricum. Mărturisirea de pe scenă, a făcut sentimentele lui Yongguk mult mai puternice pentru că de obicei el nu se arată oamenilor imediat aşa. Simt că am primit totul, cu el având grijă de noi tăcut şi cu o voce sinceră.

Aţi avut timp să vă obişnuiţi cu First Seisibility….care din melodii iese ân faţă pentru tine?

Jung Daehyun: ‘BANG X2’! Pregătirile vocale au fost grele dar am simţit un mare sentiment de realizare. ‘Body & Soul’ a fost de asemenea dificil la început, deoare ce conţine o atmosferă sexuală şi nu eram obişnuit cu acea latură. Am avut extra grijă să creez o atmosferă liniştită care s-a potrivit cu cântecul iar răspunsul fanilor a fost foarte bun.

B.A.P au lucrat din greu ca să îşi împlinească visele dar e non-stop, chiar dacă unul dintre voi e bolnav sau extenuat. Va trecut vreodată prin minte că o să cedaţi?

Jung Daehyun: Cu un program încărcat, mă pot simţi foarte obosit şi bolnav fizic dar nu mă stresez sau să mă simt presat. Pe scenă mă simt enervizat, este un loc unde ne arătăm existenţa şi convingerea şi vrem să facem ce e mai bine. Am responsabilitate faţă de oamenii care vin să ne vadă, iar laudele şi energia care vin după o prestaţie perfectă, este cea mai mare bucurie pe care o pot avea!

Chiar dacă Himchan face multe poze, însă şi tu ţi-ai cumpărat o cameră.

Yoo Youngjae: Sunt fotograful ascuns al B.A.P! (râde) Sunt atras de acest lucru pentru că, pe lângă capturarea unui moment, mă reflectează de asemenea pe mine în timp. Dacă fac poze la ceva, înseamnă că gâsesc acel lucru semnificativ. Demonstrează pentru ceea ce agonisesc, în ce sunt interesat şi ce mă mişcă.

Find ‘creierul’ este un mod de a te descrie la debut în 2012. Cum e Youngjae din 2014?

Yoo Youngjae: Sunt sigur că Youngjae din 2014 va fi diferit de Youngjae din trecut. Găsesc dificil să îmi exprim adevăratele sentimente, dar o parte din mine pare rece şi cineva poate fi rănit de asta. La început am spus ‘de ce nu înţeleg?’. Dar apoi am realizat că o relaţie nu este formată doar pentru un moment, mereu trebuie să împart convingerile şi afecţiunea. Aşa că, anul acesta, promit asta celo din jurul meu. Este încă ciudat şi nefamiliar dar încerc. Mi-ar plăcea să spun că lui ‘Youngjae din 2014’  nu îi este teamă să stea mai aproape de oamenii care îi împărtăşesc adevărul.

Ai spus că primul vostru single ‘Warrior’ a fost cel mai reprezentativ pentru B.A.P – dar noi nu am văzut asemănător pe alte albume. Este acesta stilul la care aţi vrea să vă întoarceţi? Ori este progresul mult mai important?

Yoo Youngjae: Încă simt că ‘Warrior’ a crescut B.A.P în termeni muzicali şi mesaj, dar din moment ce am învăţat şi ne-am maturizat. Muzica şi societatea se schimbă constant, aşa că poveştile bine spune şi oameni care le ascultă se vor schimba de asemenea. Nu vreau să repetăm un concept similar, cu scuza că mă ţin de un stil aparte, dar în schimb cânt cântece de dragoste, bucurie, supărare, tristeţe şi dorinţă în care oricine se poate regăsi.

Te-ai gândit vreodată să îţi aduci abilităţile tale de a cânta la Janggu (model tradiţional coreean de tobă) într-un show live? Tu şi trupa să aveţi un ‘free jazz’ ar fi chiar foarte cool. 

Kim Himchan: Recent am cântat la Jaggu la TV şi cred că mulţi oameni au crezut că este impresionant. M-am pregăsit zilnic pentru câteva săptămâni,dar m-am simţit ruşinat pentru că nu am fost capabil să arăt în totalitate şarmul adevărat. Dacă putem adăuga Jaggu sau alte instrumente tradiţionale, atunci s-ar transforma într-o prestaţie complet diferită. Pentru a mă pregăti pentru asta, va trebui să mă întorc în acea zonă!

Poziţia ta ca şi cel care înveseleşte/ vizual poate însemna uneori ceea ce tu aduci în B.A.P ca şi talent este nedrept. Yongguk chiar a spus că în cântecele B.A.P nu se utilizează pe deplin abilităţile tale vocale. Cum ţi se pare acest aspect?

Kim Himchan: Chiar dacă am spus că ‘Sunt vizualul B.A.P’, doar glumea. Există destul din mine care trebuie să înveţe despre termeni muzicali şi vreau să gâsesc un rol unic, încercând diferite lucruri, în loc să îmi decid poziţia. Cuvântul ‘vizual’ este un compliment frumos, dar este mult mai important, o şansă să străluceşti. Pentru a avea acea şansă, voi avea nevoie să îmi dezvolt abilităţile. Cred că am un stil vocal special, dar când îi văd pe membrii antrenându-se fără a realiza cât de obosiţi sunt, mă gândesc ‘te poţi înbunătăţi numai dacă munceşti din greu’. Îmi voi îmbunătăţi puterule aşa că fiţi pe fază prntru ‘vocalistul B.A.P, Himchan’.

Te-am văzut purtând un tricou îndrăzneţ Channel/ Channie….ţi-ar plăcea să fi designer dacă ai avea posibilitatea? 

Kim Himchan: Desigur! Simbolul a venit deoarece m-am gândit că arată amuzant dar acum au apărut mulţi oameni purtând haine sau bijuterii ‘Channie’. Cred că ar fi distractiv să fac costumele B.A.P sau să-mi lansez propril brand. Nu m-am gândit la conceptul principal pentru propriile haine, dar sunt interesat în câmpurile de la street fashion la semi-casual, aşa că mi-ar plăcea să creez cu un stil nelimitat.

Daehyun a lăsat să se înţeleagă că ai visa zgomotos, dar există vre-un coşnar sau vis care să se repete?

Kim Himchan: Când sunt obosit, uneori am coşmaruri. Recent am avut un vis groaznic în care toţi alergam de ceva care ne urmărea. În acel vis dansatorii şi stafful nostru fugeau, de asemena, cu noi. Poate fi din cauză că îi văd pe membrii mai tineri cititd benzi desenate sau uitându-se la aminaţii cu personaje înfricoşătoare. (râde)

Tu (şi Zelo) aţi lucrat la coregrafia pentru ‘1004 (Angel)’. Cum aţi făcut asta? Este intuitiv sau meticulos pregătit mişcare cu mişcare?

Moon Jongup: Zelo şi cu mine am venit cu dansul din introducere, am simţit că avem nevoie de ceva care să atragă atenţia privitorului de la început. Am încercat diferite coregrafi pentru a reda emoţia cântecului în timp ce ne subliniam individualitatea. Chiar dacă avem stiluri diferite, am găsit un mod de ne omogeniza unul cu celălalt. Simt că am stilizat prestaţia şi nu a fost un simplu dans – aşa că, dacă este posibil, vreau să contribui mai mult în prestaţiile B.A.P

Iubirea ta pentru manga/ anime este cunoscută. Dacă ai fi avut şansa să fi vocea unui penrsonaj din poveştile sau filmele tale preferate, cine ar fi?

Moon Jongup: Olaf din ‘Frozen’! Pozitivitatea lui e similară cu a mea şi neştiind conceptul imposibilului este foarte atractiv. Am fost captivat de film pentru o lungă vreme, ba chiar am încercat să îi imit vocea. În trecut am încercat să îl imit pe Haunter din ‘Pokemon’. Este păcat că mulţi dintre Pokemoni nu au replici, ci doar anumite sunete. Pot încerca să îi imit dacă vreţi! (râde)

Chiar dacă ai aproape 18 ani, există anumiţi BABYs, cărora le-ar plăcea să rămâi Zelo cel inocent pentru totdeauna. Cum crezi că fanii te vor trata prin tranziţia ta ca adult. 

Zelo: Fiind cel mai tânăr şi primind toatp adoraţia celorlalţi, înseamnă, că nu mă simt ca şi cum aş creşte. Pentru o lungă vreme am fost în diferite stagii, privind la lumea profesională prin ochii unui băiat. Uneori mă îngrijorez dă dacă voi face decizile corecte dar vreau să fiu un adult bun, pentru a da înapoi toată dragostea primită. Natura mea nu va alege aşa că nu cred că este ceva pentru care fanii ar trebui să se îngrijoreze. Ar fi frumos dacă m-ar privi crescând şi să fie mândrii.

Ai scris versuri dar încă nu pare că vrei să le scoţi la iveală…

Zelo: Încă învăţ să îmi găsesc propriul stil! Sunt inspirat de noile împrejurări dar în turneul nostru nu prea am avut timp să scriu. De obicei, i-le arăt lui Yongguk care mă ajută. Primesc sfatul său şi ţin minte atunci când mai compun. Uneori, mă gândesc că fiecare zi te poate inspira şi le-aş uita dacă nu al lua notiţe. Sunt satisfăcut aşa că le las să treacă, dar cred că nu va mai trece mult până când îmi veţi asculta cuvintele.

Ceilalţi membrii mai mereu te tachinau în trecut şi tu acceptai, dar acum tinzi să dai la fel cum primeşti…

Zelo: În general, membrii încearcă să facă glume ciupindu-mă de faţă sau încercând să îmi ridice tricoul pe scenă, dar nimic serios. Când nu sunt într-o stare bună sau când nu îmi convine ceva, le întorc faptele, le spun sincer pentru a nu fi vreo neînţelegere. Ceilalţi mă tachinează pentru că mă găsesc drăguţ, le pasă de mine mai mult decât să facă farse mereu. Defapt nu ascundem nimic unul de altul. Suntem atât de apropiaţi că ştim când să fim grijulii unul cu celălalt.

2 gânduri despre „B.A.P interviu pentru revista ‘Dazed & Confused’

  1. Avatarul lui ChaerinChaerin

    Acesta cred ca a fost cel mai frumos si dragalas interviu cu B.A.P.In ultima vreme se vede cu ochiul liber ca au programul foarte incarcat,interviuri,pictoriale,filmari…..Iar Zelo pt mine inca e acel pusti care a debutat cu sclipirea de Warrior in priviri,Bang e ca un tata,si totusi mai are momentele lui de….(in fin),si cat ador pa pasiunea ac easta a lui Jongup pentru manga,are o personalitate asa copilaroasa,Zelo e chiar mai matur decat el:)))

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui alexaalexa

    Multumim draga Crissa! Uite asa mai aflam noutati despre idolii nostri! Imi sunt tare dragi acesti baieti talentati si extrem de muncitori! Le doresc tot binele din lume, sa fie sanatosi si sa nu cunoasca supararea!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu