‘Baddast Females’ din kpop! Cine sunt ele?

Haideţi să vedem pe cine a pus allkpop pe lista de femei care ar putea avea oricând titlul de ‘Baddes female’.

Hwa Sa din MAMAMOO

Încă de la debut aceasta şi-a surprins fanii şi alţi colegi de scenă prin atitudinea ei. Plus aceasta i-a spus CEO-ului ei că nu va ţine dietă pentru că ea nu are nevoie să slăbească.

LE din EXID

LE şi-a arătat încă de la debut abilităţile în ceea ce priveşte rapul. E  carismatică şi mereu ea însăşi.

Jiyeon din T-ara

Ceva din atitudinea ei arată că ar putea fi mereu badass. Chiar şi pe melodia Roly Poly ea a avut mai mereu privirea „nu te juca cu mine.”

Min din missA

„Nu mă cunoşti, aşa că taci din gură”, spune Min în melodia de debut a trupei. Dansatoare, rapper şi vocal al trupei care se poate schimba imediat la 180 de grade.

Hyuna din 4minute

Greu să nu o consideri badass pe scenă indiferent cât de drăguţă este în afara ei.

Dacă allkpop le considera pe cele de mai suss prinţese, mai jos sunt reginele:

Jessi

Cine a văzut ‘Unpretty Rapstar‘ ştie că Jessi a cam speriat celelalte concurente chiar din primul episod. Până şi San E şi Zico au declarat că au fost intimidaţi de aceasta.


Kahi

„Sunt atât de rea, sunt atât de cool sunt o aşa fată sexy” sunt versurile pe care Kahi le cântă în It’s Me. Şi are dreptate nu?

Miryo din Brown Eyed Girls

Chiar mai e nevoie de explicaţii aici? Nu cred, rappul ei este unul dintre cele mai bune rappuri feminine din kpop. Păcat că unii nu văd asta…

Lee Hyori

Miss Hyori a demonstrat cât de bad girl poate să fie cu o melodie intitulată întocmai. Femeie în toată firea, măritată, ea tot a rămas una dintre plăcerile coreenilor.

CL din 2NE1

„Mă iubesc pe mine” a declarat aceasta. Aşa că sa auto-proclamat „the baddest female” şi  le-a arătat celor din jur cât de rea poate ea să fie.

Sursa: allkpop

11 gânduri despre „‘Baddast Females’ din kpop! Cine sunt ele?

  1. Avatarul lui Army babyArmy baby

    Nu-s eu bad girl,dar toate sunt printre idolii feminini de care imi place 😀 Iar HwaSa mi s-a parut cea mai naturala si increzatoare persoana de la debut si de atunci o admir.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu