Idoli care fumează, au fost văzuţi fumând sau care au fumat înainte de debut

„Fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi celor din jur”, scrie pe pachetele de ţigări. E drept şi eu sunt genul de persoană care când vede pe cineva fumând este „Ştii că nu e bine nu?”, adevăzul e că fumătorii ştiu ce efect are tutunul, dar e viaţa lor şi atâta timp cât sunt ţigări normale sau nu-mi sufli mie fumul în nas, nu mă afectează pe mine câtuşi de puţin. Şi nu vorbesc degeba spunând „e doar fum nu înţeleg ce e aşa mare plăcere”, am tras fumuri şi pot să spun că e ca şi cum ai inhala fum de la un grptar.

Problema e pentru unii când idoli fumează. Oamenii îi văd ca pe nişte „zei” probabil şi unii chiar înebunesc câtnd aud că fumează.

Iată câţiva dintre aceştia:

Kikwang din B2ST

A fost un scandal destul de mare când au apărut poze cu el fumând, dar eventual totul s-a liniştit. Acum însă nu se ştie dacă mai fumează sau nu.

T.O.P din Big Bang

image

Jaejoiong din JYJ

Pare însă că a renunţat la acest viciu.

image

G-Dragon din Big Bang

image

Onew din SHINee:

Electronica, non-electronică, tot fumat se numeşte

Yoochun din JYJ

Spre deosebire de colegul său de trupă, unii spun că el încă este fumător

Tao şi Seuhun din EXO:

Par destul de concentraţi la ceva anume, nu cred că e ceva doar de distracţie

CL din 2NE1 

Aici e doar nargilea, deci nu se ştie dacă fumează sau nu.

Kim Jae Wook

Amber din f(x)

Aceasta a fost şi ea văzută cu o ţigară electronică

Shinhwa

Yongguk din B.A.P

Unii spun că s-a lăsat de fumat înainte de a debuta, alţi cred că încă fumează.

Kris

Taemin din SHINee a fost văzut acum muulţi ani:

image

18 gânduri despre „Idoli care fumează, au fost văzuţi fumând sau care au fumat înainte de debut

  1. Avatarul lui LucyLucy

    Jae fumeaza ocazional (la armata n-are de unde sigur.:D), dar nu fumeaza niciodata in public, deschis and so on. :3 are sesiuni foto cu „tigara” si e damn sexy, dar nu-i pasa ca dauneaza :)) …btw, nu stiu sigur, dar la Kris, nu cred era aia o tigara. Poza e dupa plecarea din EXO si toti au sarit cu ce au gasit mai rau :))

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui 0vershade0vershade

    Mi-e cam greu să înțeleg de ce ai fuma când cariera ta depinde de vocea ta, calitatea pielii tale și abilitățile tale sportive, iar fumatul le atacă pe toate.
    Eh, fiecare cu alegerile sale, nu prea-mi pasă atâta timp cât ies și melodii bune din lumea kpop.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui AllyAlly

    Si totusi mi se par sexy unii din ei cand fumeaza:))E problema lor ce fac,dar e destul de naspa cand unii idoli se apuca de fumat dupa o perioada de la debut si tigarile le pot schimba vocea.Depinde acum de fiecare.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui B.B.S.E.TB.B.S.E.T

    Daca stai putin sa te gandesti nu e de mirare ca unii au vocea mai groasa sau ca scartaie putin cand canta live (asta ar fi o cauza). Adica nu prea vad cum rapperi ar fi afectati, adica ei, ca si tonalitate, canta la una joasa, in schimb vocalistii vor fi afectati daca fumeaza in exces mai mult timp (ca si calitate a vocii), dar sunt unii oameni care fumeaza la greu si nu le este afectata vocea atat de tare (caz din familie).
    MA REFER NUMAI LA PRESTATIILE LIVE, NU IN STUDIO UNDE SE PRELUCREAZA VOCEA!
    Ma rog e viata lor, fac ce vor cum vor.
    ps: Ma mir cum agentiile le dau voie

    Apreciază

    Răspunde
  5. Avatarul lui Kpop4EverKpop4Ever

    Sunt mul mai multi care fumeaza:
    Kangin, Lee Min Ho, Lee Jun Ki, Kim Woo Bin, si cu Si Won si Yesung am vazut o poza. Am citit defapt ca imaginea aia cu Taemin e photoshop-ata, cel putin in prima poza si mie mi se pare asa. Si poza aia cu GD de acolo cred ca e photoshop-ata, dar stiu ca GD fumeaza, l-am vazut in mai multe locuri… Poza cu Tao si Sehun cred ca e photoshop-ata. Priviti la imagine cu atentie, uitatila la mana intinsa cu tigarea a lui Sehun, de la cot spre palma, mana lui are denivelari ciudate, umarul lui drept e cam mare, e prea cocosat iar tricoul ala sta aiurea pe el. Daca va uitati la gatul lui Sehun si Tao, nu se observa acele linii, iar de la barbie in jos li se schimba culoarea. Comparati cele 2 maini ale lui tao, degetele mainii drete sunt mai lungi in comparatie cu cele ale mainii stangi, in care tine tigarea. Uitatila la blurarile de pe tricoul lui Tao! Uitatila la linia canapelie,pe la genunchii lui SeHun, pe partea stanga se poate observa linia( crapatura) clara, iar pe partea dreapta este linia blurata! In poza originala defapt nu erau SeHun si Tao, a fost modificata doar pentru scandal! Oricum, de cine ar fi putut fi facuta poza? De catre un fan sau ceva? Nu cred, e prea aproape! Poza pare a fi facuta de cineva care sta exact in fata canapelei pe care stau cei 2. Deci nu cred ca un fan ar fi facut asta. Nu va mai lasati pacaliti de tot felul de trucuri din-astea!
    Poza cu Yongguk e iar photoshop-ata! Chestia in care baga el ‘tigarea’ nu seamana deloc cu o scrumiera. Cel mai probabil era un bol cu ceva, iar el tine in mana o lingurita! Oricum, nu cred ca ar fi fumat la masa, in timp ce manca!
    Jaejoong am citit ca fumeaza de la 15-16 ani. Yunho si Yoochun fumeaza dinainte de debut. Am auzit ceva si despre kim soo hyun, hong jong hyun si lee jong suk dar nu vreau sa cred ca e adevarat. Si de Changmin si kim young kwang am auzit ceva. Lee dong wook, lee dong wook, goo won si hyun bin mai fumeaza. Am dat peste 2 gif-uri in care il puteam vedea pe ChanYeol, inainte de debut cu o tigare in gura. Defapt juca intr-un film, iar tigarea aia nici macar nu era aprinsa, nu scotea fum, nu facea nimic. Am vazut o poza dinainte de debutul exo, in care in departare il puteam vedea pe Lay scotand aburi pe gura. Probabil erau doar aburi, probabil era fum de la o tigare, dar nu cred ca ar fi iesit afara intr-un loc populat, fumand, stiind ca cineva ii poate fotografia!
    Bonus:

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈LittleBadDevil Autor post

      Uite unde era expertul in Photoshop=))) Iti spun clar ca Yonggug a fumat sau inca mai fumeaza, avand in vedere ca a fost vazut de multe ori fumand si are si melodii pre-debub in care vorbeste despre asta. Poza cu GD e pictorial la fel cum e si la TOP. Felul in care se vad aburi si felul in care se vede fumul sunt total diferite….

      Apreciază

      Răspunde
      1. Avatarul lui Kpop4EverKpop4Ever

        Nu am spus ca Yongguk nu fumeaza, am spus doar ca acea poza mie una mi se pare modificata. Mi se pare ciudat ca fumeaza in timp ce mananca.

        Apreciază

        Răspunde

Lasă un comentariu