Tzuyu, locul naşterii, zvonurile şi clarificări din partea JYP

După ce au apărut ştirile în care se spunea că internauţii chinezi o critică pe Tzuyu din TWICE, acum noi zvonuri au apărut, dar JYP Entertainment a avut grijă să vorbească repede.

Totul pare că a început de la înregistrările pentru ‘My Little Television‘ de la MBC, unde Tzuyu ţinea în mână steagurile Coreei şi al Taiwanului. Chiar dacă segmentul nu a apărut la televizor, chinezi au găsit scenele şi nu au fost încântaţi.

Asta din cauză că unii chinezi credeau că Tzuyu se gândeşte că vrea independenţa Taiwanului de China.

Creşterea rapidă a acestor aşa-zise probleme, ar fi afectat promoţiile în China ale trupei. Potrivit StarNews, TWICE au fost scoase din posterul pentru ‘Choon Wan‘ de la TBV din Beijing, făcându-i pe oameni să se întrebe dacă acestea vor mai apărea la show sau nu.

Cineva de asemenea a spus că reclamele lui Tzuyu pentru Huawei ar fi fost şi ele anulate şi CF-urile ei suspendate.

Cineva din JYP Entertainment a declarat pe contul de Weibo pe 13 ianuarie:

„Zvonurile apărute online nu sunt adevărate, şi drept o afacere culturală, JYP Entertainment a făcut mereu eforturi în a avea interacţiune amiabilă între Coreea şi China. Cu privire la Tzuyu, JYP Entertainment nu a făcut nici o remarcă sau reacţie cu privire la politicile chinezeşti.

Persoana în calcul (Tzuyu) este o minoră de 16 ani. Cu vârsta şi experienţa ei de muncă, punctul ei de vedere politic nu este încă complet format. 

Dar, pentru că am menţionat zvonurile de mai sus, munca zilnică a JYP în China a fost afectată, lucru care ia făcut pe sub-contractorii noştri, care cooperează cu noi, să se simtă inconfortabil.

Luând în considerare situaţia, până când controversa se mai dispare, JYP Entertainment a luat decizia de a suspenda complet toate activităţile lui Tzuyu în China.”

De asemenea ei au mai spus „TWICE nu au lansat oficial un album în China în primul rând. Cât despre problema cu reclamele, Tzuyu nu a fost un model pentru compania în discuţii ci un model pentru o companie domestică. Cum că reclamele ei au fost anulate, nu este decât un zvon.”

sursa: allkpop

2 gânduri despre „Tzuyu, locul naşterii, zvonurile şi clarificări din partea JYP

  1. Pingback: Un avocat taiwanez şi presa depun plângeri împotriva JYP Entertainment | Kpop Romania

Lasă un comentariu