
Serialul ‘Murim School‘, difuzat pe KBS 2TV a făcut o declaraţie oficială cu privire la o scenă controversată din episodul difuzat pe 19 ianuarie. Tot producători serialului au declarat că vor lua măsuri legale împotriva haterilor.
Scena controversată a adus furia internauţilor din China după ce în serial, actorii au folis bani chinezeşti pentru a ţine focul aprins. Mai pe scurt, au art bani chinezeşti.
Cu privire la acest lucru, un reprezentant a declarat pentru OSEN pe 20 ianuarie, „Nu am ars bani chinezeşti intenţionat. Dacă veţi privi serialul, Lee Hyun Woo şi Hongbin s-au întâlnit cu măsuri disperate şi situaţii drastice. A fost o circumstanţă în care cei doi au trebuit să aprindă un foc, dar singurul lucru pe care îl aveau erau banii din buzunar, aşa că i-au ars pe aceia. Acesta este singurul lucru care putea să se întâmple în povestea serialului.”
Chiar şi aşa reprezentantul a declarat că „Ne gândim să edităm scena şi să o re-difuzăm.„

sursa: allkpop

chinezii astea sunt tare sensibili.. daca s-ar fi uitat la serial ar fi inteles ca tipu ala venise din china in coreea si etc.. dar eu nu cred ca erau bani adevarati deci…
ApreciazăApreciază