Canalele KBS, SBS și MBC refuză să colaboreze cu trupa I.O.I?

ioi

Reprezentanții canalelor KBS, SBS și MBC refuză să colaboreze cu trupa I.O.I?

Pe 7 aprilie, purtătorul de cuvânt a uneia dintre cele mai mari stații de emisie din Seoul, a declarat: ”Anterior, I.O.I nu puteau participa la emisiuni de divertisment, dar după finisarea programului de supraviețuire Produce 101, aceasta ar fi fost posibil. Deja fusese plănuită apariția fetelor la câteva show-uri, însă, cu câteva zile înainte de episodul final, totul s-a schimbat. Reprezentanții emisiunilor la care trebuiau să participe fetele, au început să-și retragă cererile, una câte una. 

Chiar dacă proiectul ‘Produce 101’ a avut un succes destul de grandios, se pare că trupa care a luat naștere în urma acestui program, nu va putea participa la unele show-uri de divertisment, pe parcursul celor 10 luni de promovare. Cel mai probabil, I.O.I va putea apărea numai la emisiunile canalelor TVN, Mnet și JTBC.

”Aparițiile trupei I.O.I la canalele publice au fost anulate? Afirmații fără sens! Noi încă suntem în proces de discuții cu reprezentanții acestor canale.” – au declarat purtătorii de cuvânt ai trupei I.O.I, apoi au adăugat: ”Nimic încă nu a fost confirmat, deci astfel de declarații nu pot fi făcute. Promovarea oficială a trupei va începe abia în luna mai.”

Anterior, Sports Seoul a raportat că trupa I.O.I nu va putea participa la emisiunile canalelor KBS, SBS și MBC, din motiv că acestea nu sunt în relații bune cu CJ E&M.

Să fie oare adevărat?

cr: vk.com

Lasă un comentariu