
Într-un episod din ‘ON AIR NCT SHOW – Day 2‘, membrul din NCT U, Taeyong, a vorbit despre situațiile controversate din trecutul său.
Pe parcursul episodului, membrii din NCT U au avut de spus numai lucruri bune despre Taeyong, precum ”Ne oferă sfaturi bune și serioase. Dacă facem ceva greșit, el ne va ajuta, să îndreptăm lucrurile.”
La aceste afirmații, idolul a răspuns ”Când eram mai mic am făcut câteva greșeli. Datorită acestui fapt, nu vreau ca membrii pe care îi iubesc să treacă prin situații asemănătoare. Nu vreau ca ei să devină ca mine.”
În 2014, Taeyong a fost în centrul unei controverse, deoarece internauții au dezvăluit câteva conturi ale idolului din perioada când acesta era la gimnaziu și liceu, în care el a mințit cu scopul de a vinde figurine deteriorate sau stricate, la prețuri nerezonabile. De asemenea, a folosit un limbaj neadecvat cu oamenii care voiau să își primească banii înapoi. Din cauza internauților care au fost înfuriați de aceste lucruri, compania SM Entertainment a făcut o declarație în care își cerea scuze în numele lui Taeyong, ”Taeyong reflectă asupra greșelilor pe care le-a făcut. Ne pare rău și ne cerem scuze tuturor celor care au avut de suferit. Vom lucra din greu ca Taeyong să devină un artist cu un caracter bun și abilități impresionante”.
Cu recentul debut al grupului NCT U, controversele din trecutul lui Taeyong au revenit în atenția fanilor și a internauților. În timp ce unii critică readucerea acestui subiect în discuții, alte persoane continuă să critice ‘comportamenul’ idolului.
Ce credeți despre aducerea în discuții a acestui subiect, imediat după debutul grupului NCT U?

Sursa: allkpop

Eu zic ca ar trebui sa se focuseze mai mult pe abilitatile lui de idol,mai putin pe trecut.Nu e ca si cand poate sa il schimbe cu ceva,am vazut ca el chiar incearca sa fie cat mai ok,acum ca o fi de fatada sau nu putin imi pasa.Cata vreme isi face treaba nu vad problema 🙂
ApreciazăApreciază