
Se pare că fanii trupei IOI nu sunt de acord cu reîntoarcerea membrei Jung Chae Yeon în grupul DIA ca un membru oficial.
Pe 15 mai, fan clubul IOI a publicat un anunț, confirmând faptul că sunt complet împotriva reîntoarcerii lui Chae Yeon în DIA atâta timp cât ea rămâne activă și cu IOI.
Adiția lui Jung Chae Yeon (din IOI, agenția MBK) la DIA, ce a fost raportată de media pe 10 mai, este un act ce nu ia în considerare decizia publicului. Din cauza deciziei (de a o adăuga pe Jung Chae Yeon la DIA), sentimentele publicului față de părțile implicate, inclusiv IOI, s-au înrăutățit.
În perioada curentă, în care nu s-a decis încă oficial dacă IOI vor promova doar un an, nu este momentul potrivit ca Jung Chae Yeon să reintre în DIA. Nu putem accepta decizia companiei, de care ne așteptăm să aibă un efect negativ asupra activităților grupului IOI, precum și asupra promoțiilor lui Jung Chae Yeon.
Ne ridicăm vocea împotriva atitudinii iresponsabile a MBK Entertainment, care nu a avut nicio considerație pentru sănătatea idolilor, pentru manipulare necorespunzătoare a programelor, dar și pentru călcare în picioare a imaginii (grupului.) Acesta este cererea fanilor, care s-ar putea să fie și o reflectare a dorințelor lui Jung Chae Yeon.
Ne opunem adiției lui Jung Chae Yeon la DIA atâta timp cât ea promovează pentru IOI, iar dacă Jung Cha Yeon se alătură DIA în timpul acestei perioade, noi vom boicota toate activitățile grupului DIA. Cerem scuze oficiale din partea CEO-ului și producătorul de la MBK, și o promisiune că vor face tot ce se poate pentru ca artiștii lor să primească mult odihnă și sprijin, astfel încât Jung Chae Yeon să nu le împiedice activitățile.
Cr.: allkpop.
