Am ajuns si la runda 3, „1 vs.1”. Prezentatorul are în fața sa pe o masă cartonașe cu numele rapperilor ajunși în această fază a competiției, dacă numele tău e strigat, ai dreptul să-ți alegi adversarul.
Știam deja de:
-Xitsuh vs. J’Kyun. Xitsuh nu se descurcă prea grozav, dar merge mai departe.
-myunDo vs. Taewoon. Bănuiesc că știti deja „drama”. Personal, dacă țin cont doar de prima probă, Taewoon clar merită să treacă mai departe, dar dacă e să gândim ca și producătorii, adică să nu ținem cont de faptul că și-a uitat din versuri, l-aș fi ales pe myunDo. Adică îmi aleg rapperii care știu că pot lucra cu ei și am șanse mai bune să câștig. Oricum, drama asta creată e tare aiurea.
-BewhY vs. CJamm. Ne vedem săptămâna viitoare pentru un nou episod din drama „Prieteni deveniți rivali” produsă de MNet.
Numărul rapperilor nu era potrivit pentru „1vs.1” (37-Coreea, 4-LA) și pentru că Legendary TeMo nu a putut să ajungă, își face apariția Miss LA.
-Snacky Chan îl alege pe G2=> G2 merge mai departe(sper că e ok acum, îl vedem pe patul de spital și în timpul evoluției lor îl vedem cum își duce mâna la stomac-edit. se pare că G2 era în plină recuperare după operația avută cu o zi înainte de a3-a probă )
-One îl alege pe Lee Kyuhwan => One merge mai departe. Iar are probleme cu versurile, menționează că YG i-a spus să nu mai fie emoționat, fapt ce îl face să fie și mai tare emoționat, se califică mai departe dar are parte de critici din partea juraților. Deja devine enervantă treaba „e frumos”, da, One e arătos, dar să menționez asta de fiecare dată când apare în peisaj…e enervant. Până și Kyuhwan menționează că se va duela cu unul dintre cei mai frumosi rapperi, deci apariția lui pe tv e garantată. ( îl vreau pe One din sezonul trecut 😦 )
-Dila (stagiarul de la Starship) o alege pe Gigant Pink
- Junoflo îl alege pe Hash Swan. Hash Swan merge mai departe.
-MOJAE îl alege pe Reddy. => Se pare că prestația slabă a lui Reddy de la cypher l-a făcut să-l aleagă. Reddy merge mai departe.
-Choi Seungyeon îl alege pe Flowsik. Ok, foarte bine că ai curaj, a avut o evoluție peste așteptări, lucru pentru care merită felicitat (a primit laude din partea producătorilor), dar câtă încredere să ai în tine, când tu treci de runda 2 în ultimele secunde doar pentru că un producător vede potențial, să-l alegi ca oponent pe unul despre care producătorii vorbesc de la bine în sus, e văzut drept candidat la câștigarea sezonului? Fără o prea mare supriză => Flowsik merge mai departe.
-Superbee nu ezită să-i împlinească dorința lui LilMars. Superbee merge mai departe, asta deși și-a uitat din versuri.
Producătorii discutã despre alegerile făcute de rapperi. Dok2 și Gray au beat-urile folosite cel mai des de rapperi, Kush se află în cealaltă situație, se pare că rapperii nu prea îi aleg beat-urile.(pentru 1 vs1 producătorii au compus o listă de beat-uri și rapperii își aleg un beat din acea listă).
-Sangsoo îl alege pe KillahGramz. Sangsoo își uită din versuri, KillahGramz merge mai departe.
Săptămâna viitoare avem parte de restul duelurilor „1vs.1” și concertul producătorilor, după care se formează echipele.
Nu e arătat rezultatul dar..îi vedem pe Gun și Boy B în scenele din episodul următor. Aa, da, surpriză!! NU avem rundă specială sezonul acesta, un reprezentant MNet a declarat asta și Junoflo i-a răspuns unui fan confirmând și el asta.


Atunci cand producatorii aleg 4rapperi eliminati si 2reintra in show ..
ApreciazăApreciază
Si pentru One..si pentru Lil Boi ..sunt cazuri in care chiar e pacat sa renunti la un rapper bun..adica nu stiu ce parere au alte persoane..dar pe mine ma cam deranjeaza faptul ca unii rapperi care o dau in bara…trec oricum mai departe ptr ca producatorii trebuie sa aleaga unul dintre ei..in timp ce altii care chiar au calitati si le fac viata grea producatorilor(producatorilor le e greu sa aleaga pe unul dintre ei )..sunt eliminati din show..gen cum mama naibii sa elimini pe unul dintre CJamm si BewhY acum?in stagiul asta al competitiei ? cand oricare din ei 2 e capabil sa ajunga in top 3 ..si sunt altii mai slabi ca ei dar au trecut ..
ApreciazăApreciază
CJamm si BewhY 🙂 am citit undeva cum ca video-ul unde cei doi s-ar duela la 1vs1 e de fapt trucat si ca cei de la MNET au unit cele doua video-uri sa para ca se dueleaza intre ei cand de fapt realitatea e alata ….oare o fi adevarat????? si daca e adevarat ce bine ar fi :)))))🙏🙏🙏 cata drama 😂😂😂 mor de curiozitate :)))
ApreciazăApreciază
Am văzut si eu cv de genul ..MNet chiar ar da lovitura daca e așa :))) gen pe fata fraierilor :)))) si eu..abia aștept concertul producătorilor si echipele..nu mai e mult pana vineri :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
CJAMM vs. Paek Minhyuk
J-DUB vs. BewhY deci morrrr :))))))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană