Jackson din GOT7 a leşinat la un fanmeeting!

jackson

GOT7 sunt în plină pregătire pentru revenirea cu albumul „Flight Log: Arrival„, iar pe 11 martie, băieţii au ţinut un fanmeeting în Seul. Evenimentul a fost pentru fanii din Japonia, fiind mai degrabă un fel de pachet pentru ei cu diferite servicii incluse (nu, nu servicii din alea) precum întâlnirea cu băieţii, să dea mâna cu ei şi cam tot ce fac de obicei la întâlnirile cu fanii. Cu toate astea, unul dintre membri s-a simţit foarte rău la această întâlnire.

Potrivit martorilor de la eveniment, fanmeetin-gul a început într-o atmosferă pozitivă, băieţii fiind toţi bine dispuşi. Cu toate astea, la un moment dat, Jackson a vomitat în faţa fanilor şi apoi a căzut de pe scaun, fiind aproape inconştient. În ciuda stării sale, membrul a insistat să rămână până la finalul fanmeeting-ului, dar a fost dus imediat la cel mai apropiat spital.

Jackson arăta în regulă la începutul evenimentului:

Jackson a avut multe evenimente în afara Coreei şi fanii cred că acesta s-a supraextenuat. Să sperăm că acesta se va însănătoşi cât mai repede. Fanii lui chiar au făcut hashtagul #GetWellSoonJackson (Însănătoşeşte-te cât mi repede, Jackson) să fie în top trenduri mondiale pe Twitter.

sursă: allkpop

3 gânduri despre „Jackson din GOT7 a leşinat la un fanmeeting!

  1. Pingback: JYP declară că Jackson va lua o pauză din cauza problemelor de sănătate | K-pop Romania

Lasă un comentariu