
Ji Chang Wook și Nam Ji Hyun vor lucra împreună în noua dramă de pe canalul SBS!
Anterior a fost anunțat faptul că actorul Ji Chang Wook a primit rolul principal în drama ‘Be Careful of This Woman‘ (titlul fiind provizoriu). Pe 29 martie, SBS a declarat că titlul noului serial a fost stabilit, iar acesta este ‘Suspicious Partner‘. De asemenea, a mai spus și că actrița Nam Ji Hyun a primit rolul principal feminin.
Personajul lui Ji Chang Wook este un tip care se pricepe de minune la tot și care devine avocat datorită dorinței tatălui său. Nam Ji Hyun o va juca pe Eun Bong Hee, care dorește să devină avocat și care este o persoană cunoscută pentru personalitatea ei luminoasă și bună.
Drama ‘Suspicious Partner’ va fi difuzată în luna mai a acestui an, după ce se va încheia serialul ‘Saimdang: The Herstory‘.
Sursa: allkpop
