Se spune că acest idol este noul Taemin

Acum câteva zile, Ten din NCT a lansat în cadrul proiectului ‘SM Station’ o piesă cu care a reușit să îi cucerească pe mulți! Datorită acestui fapt, idolul rookie a fost comparat cu colegul său de companie, Taemin din SHINee.

Agenția SM Entertainment a reușit, din nou, să găsească un dansator excelent – Ten – care deja a reușit să își facă un renume ca unul dintre cei mai buni dansatori k-pop. Idolul a lansat videoclipul melodiei Dream In A Dream pe 6 aprilie, iar de atunci fanii sunt uimiți de abilitățile incredibile de dans pe care le posedă Ten!

“Dream In A Dream” se distinge cu adevărat de celelalte cântece k-pop prin mai multe aspecte. În primul rând, este o piesă mai mult instrumentală și, în al doilea rând, se axează mai mult pe mișcările captivante de balet și jazz pe care le are coregrafie, decât pe versuri. Incredibilul dans și stările pe care le transmite Ten, le-au amintit multor fani de Taemin din celebra trupă SHINee, ceea ce este un compliment pe măsură.

Nu este pentru prima dată când Ten ne-a uimit cu abilitățile lui în materie de dans, întrucât membrul din NCT a participat la show-ul ‘Hit The Stage’ creat de Mnet, unde a demonstrat prin fiecare evoluție cât de talent și muncitor este!

Mai jos puteți viziona o evoluție din cadrului emisiunii ‘Hit The Stage’, unde idolul rookie a primit multe laude cu privire la prestația sa.

Ten a reușit de fiecare dată să-și lase fanii fără cuvinte, deoarece este foarte expresiv, iar fiecare mișcare de dans este încărcată cu emoție, energie și în același este delicată și grațioasă. Idolul a fost comparat cu Taemin datorită abilităților similare.

Ambii artiști de la SM Ent. sunt niște dansatori excelenți, grațioși și foarte expresivi. Chiar dacă transmit sentimente diferite, cei doi idoli seamănă.

Ten a vorbit și în trecut despre abilitățile lui Taemin, lăudându-l și exprimându-și admirația față de colegul său de companie.

De asemenea, îmi place de Taemin care participă și el în acest show, e idolul meu dansator! Voi lucra din greu, ca să devin ca Taemin.

–  Ten din NCT

Se pare că Ten chiar dorește să calce pe urmele lui Taemin!

Sursa: koreaboo

 

Un gând despre „Se spune că acest idol este noul Taemin

Lasă un comentariu