Membrii Pentagon dezvăluie speranţele lor de faimă + poze de la showcase

La spectacolul de revenire, membrii trupei mărturisesc speranţa lor de a câştiga faima ca grup care îşi compune singur cântecele.Echipa Soompi a avut ocazia să se afle în culisele spectacolului de lansare al celui de-al treilea mini album Pentagon, intitulat “Ceremony”. Aceştia au povestit ce au observat din spatele scenei.

Spectacolul a început cu melodia pre-lansată “Beautiful”, care a fost compusă de Ilhoon din BTOB.

Deşi trupa Pentagon este cunoscută pentru prezentările sale puternice, balada “Beautiful” a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului.

Shinwon şi Kino au lăudat colaborarea cu Ilhoon, care i-a impresionat mult. Ei au povestit că, deşi membrii Pentagon erau uşor timoraţi, Ilhoon s-a purtat foarte frumos, pentru un senior. Acesta i-a ajutat foarte mult pe băieţi şi au lucrat într-o atmosferă plăcută.

De asemenea, ei au mai povestit că, în ultimele şase luni, au avut concerte în Asia şi s-au pregătit pentru revenire.

 

 

Întrebaţi de colaborarea dintre Hui şi E’Dawn cu HyunA din Triple H,  E’Dawn a spus: „Am avut ocazia să arătăm o altă latură a noastră decât cea din promovările Pentagon, şi asta a fost grozav.” Hui a adăugat că HyunA ţine mult la trupa Pentagonşi a venit personal la filmările acestora pentru a le oferi un sprijin valoros.

Recent, Hui a atras atenţia publicului prin faptul că a produs melodia “Never” din show-ul “Produce 101 Season 2”, care a intrat în topurile muzicale coreene încă de la lansare. Hui şi-a exprimat recunoştinţa şi a spus că nu şi-a imaginat că melodia va deveni atât de populară, ceea ce l-a făcut să se simtă ca într-un vis.

Hui a şi interpretat la pian şi voce o parte din “Never”, pentru a arăta ce pregătise pentru un spectacol ce a avut loc cu o zi înainte de showcase. E’Dawn şi Wooseok, care au scris versurile cântecului, l-au acompaniat ca rapperi.

 

Noul album Pentagon conţine şi cântece scrise de către membrii trupei, cum ar fi “Thank You”, scrisă de Hui, şi “To Universe” scrisă de Jinho. Acesta din urmă a spus: „Am început să învăţ cum să scriu cântece cu puţin timp în urmă, deci am lucrat cu multă atenţie. Sunt fericit că un cântec dedicat fanilor a ajuns pe album.”

Cântecul „Critical Beauty” are un stil retro sofisticat, cu elemente de hip-hop şi rock’n roll. Melodiile „Gorilla” şi “Can You Feel It” pun accentul pe masculinitate şi se concentrează pe detalii cum ar fi gesturile şi privirile.

Kino a prezentat o parte a noii coregrafii , care se numeşte “Humph, hold my arm if you want to” dance.

Costumele băieţilor de la show au semănat între ele, două câte două. Întrebaţi despre modul cum au fost alese perechile de băieţi, la îmbrăcăminte, Kino a răspuns:”Membrii care se completează cel mai bine au aceleaşi costume. Hui şi E’Dawn au chimia TripleH, în timp ce Yeo One şi Hongseok sunt amândoi nişte tipi romantici. Wooseok este mai tânăr, şi totuşi şi cel mai înalt şi are şi o voce profundă, în timp ce Jinho este cel mai în vârstă şi poate atinge notele cele mai înalte. Deci au fost puşi împreună, tocmai pentru că nu te aştepţi la aşa ceva. Yuto şi cu mine suntem cei mai tineri, iar Shinwon şi Yan An au feţe frumoase.”

 

 

 

 

 

Shinwon a fost singurul membru rămas fără partener, deoarece Yan An face o pauză, din cauza unui accident. El s-a pregătit pentru revenire până când s-a lovit la braţ. Faptul că nu a putut fi prezent i-a întristat pe colegii săi din trupă. Yan An a fost însă prezent la pregătirile pentru spectacol şi în spatele scenei.

Deoarece toţii membrii Pentagon sunt interesaţi să compună cântece, este foarte probabil ca fanii să îi vadă în viitorul apropiat pe aceştia revenind cu o compoziţie proprie. Hui a spus: „Încă de la debut, scopul nostru a fost să devenim un grup care îşi compune singur muzica, şi lucrăm mult la acest obiectiv. Sperăm să creştem şi mai mult şi să fim recunoscuţi de către public. Avem multe oportunităţi deschise.”

Nu este uşor pentru idoli să se promoveze şi simultan să compună muzică, dar Hui a spus că întotdeauna caută să găsească timp pentru muzică şi în orarul aglomerat al trupei. Acesta a fost întrebat dacă se simte presat de succesul avut cu „Never”: „Nu am ştiut că „Never” va fi atât de iubit. Cred că ar trebui să compun şi melodii care să facă trupa Pentagon să fie cunoscută mai bine. Cred că dacă vom continua să lucrăm mult, o să putem atinge acest ţel, deci momentan vrem să facem tot ce ne stă în putinţă pentru asta. „

Hui a continuat: „Sincer, nu cred foarte mult în performanţa clasamentelor. Cred că dacă acordăm prea multă atenţie rezultatelor, nu vom putea arăta cu adevărat cine suntem. Melodia noastră de revenire are un alt ton decât cântecele noastre obişnuite, deci voi fi satisfăcut dacă oamenii ne descoperă alt farmec.” Totuşi, E’Dawn a adăugat „Dar, dacă ne descurcăm bine în topurile muzicale, o să fiu şi mai fericit.”

Rugat să facă o promisiune fanilor, Shinwon as spus că dacă cântecul va intra în clasamentul muzical Melon, vrea să cumpere cafea fanilor la spectacolele lor muzicale.

 

 

La final, Jinho a dezvăluit că această revenire a Pentagon ţinteşte să crească vizibilitatea publică a trupei . Tot în acest scop, Hongseok este angajat momentan într-un proiect de film, iar Hui şi E’Dawn se promovează ca Triple H.

Iată mai jos şi câteva poze individuale ale membrilor trupei:

Hui

 

E’Dawn

 

Jinho

 

Hongseok

 

Shinwon

 

Yeo One

 

Yuto

 

Kino

 

Wooseok

 

Sursa

 

 

 

 

 

2 gânduri despre „Membrii Pentagon dezvăluie speranţele lor de faimă + poze de la showcase

Lasă un comentariu