Freestyle King !?!

Freestyle king ? Ce spuneți dacă vorbim puțin despre această parte a industriei ?

Rapperii sud-coreeni nu stau nici ei cu nimic mai rău decât ceilalți când vine vorba despre acest sub-gen. Să începem cu baza, ce e un freestyle rap sau ce face un rapper să fie un bun freestyler ?

Un freestyle rap e un rap improvizat, pe loc, cu beat sau fără, un subiect dat sau nu, rapper-ul făcând versuri ” pe loc” cu o ușurință ce surprinde multă lume. Un bun freestyler uimește lumea cu „punchline-urile” lui făcute cu lejeritate.

Chiar dacă nu toți rapperii sunt capabili să facă improvizație, sau cel puțin nu vorbim despre un rezultat impresionant, khiphop are un număr destul de considerabil de rapperi capabili să surpindă oricând și pe oricine cu versuri compuse ” pe loc”.

Mic Swagger e o emisiune (emisiune fiind un cuvânt prea mare, mai corect spus ar fi o serie de videoclipuri, serie readusă în prim-plan recent, după o pauză îndelungată de câțiva ani) condusă de Huckleberry P, unde rapperii sunt invitați pentru a-și demonstra calitățile în ceea ce privește improvizația.

Și pentru că l-am menționat pe rapper, Huckleberry P e unul dintre cei mai renumiți rapperi atunci când vorbim despre acest stil de rap:

Un alt OG al sub-genului e Zizo. Acesta e destul de confident în modul lui de a face improvizație, și are și motive. A câștigat o competiție de freestyle, n-a ezitat și a făcut freestyle în semifinala  Show Me The Money.

Dacă vorbim despre ” generația nouă”, Olltii și Xitsuh sunt două nume ce nu pot fi uitate. Prieteni de foarte mult timp, cei doi obișnuiau să facă parte din același crew, ADV crew ( crew recunoscut pentru acest sub-gen, fie organizează concursuri, fie membrii participă sau au rol de MC).

La cererea producătorului, Xitsuh face improvizație în cadrul primei audiții Show Me The Money 5, destul de impresionant să primești lanțul cu un rap improvizat.

 

La final, trebuie să menționez și „noul val”. H2ADIN e unul dintre cei care a atras cel mai mult atenția, aflat într-o mică controversă din cauza strategiei MNet. Concurent în High School Rapper, H2ADIN surprinde (sau nu, având în vedere că vorbim despre campionul SRS, competiție organizată, în mare parte, de JJK, liderul ADV crew) pe toată lumea cu lejeritatea lui.

 

Evident, există și alte nume care ar trebui menționate, dar mă rezum doar la acestea. Improvizația clar e prezentă și în rap-ul coreean, iar acei rapperi capabili să surprindă prin acest mijloc merită apreciați.

 

Ps. E cineva interesat de astfel de articole? Are rost să-mi ” bat capul cu ele” ? 😁

Un gând despre „Freestyle King !?!

Lasă un comentariu