
Un cuplu dintr-o k-dramă legendară se căsătorește și în realitate!
A fost anunțat acum faptul că actorii Song Joong Ki și Song Hye Kyo se vor căsători în luna octombrie! Companiile vedetelor din serialul “Descendants of the Sun”, Blossom Entertainment și United Artists Agency (UAA), au dat pe 5 iulie o declarație împreună.
Bună ziua. Noi suntem Blossom Entertainment și UAA.
În primul rând, vrem să le mulțumim atât fanilor coreeni, cât și celor internaționali care le-au dăruit o mare iubire și mult sprijin lui Song Joong Ki și Song Hye Kyo. De asemenea, dorim să avem înțelegerea voastră în legătură cu această veste surprinzătoare.
Song Joong Ki și Song Hye Kyo vor ține ceremonia în ultima zi din luna octombrie a anului 2017. O căsătorie nu este doar un lucru personal și privat, dar reprezintă, de asemenea, și o întâlnire pentru cele două familii. Din acest motiv, a fost o situație delicată.
Nu am putut să facem altceva și a trebuit să fim precauți, iar acum vă transmitem această veste. Sperăm să avem parte de înțelegerea tuturor.
Vă rugăm să le transmiteți cuplului urările voastre de bine pentru a avea un viitorul frumos împreună, iar cei doi actori vor transmite veștile separat fanilor. Vă mulțumim.
Felicitări noului cuplu!
Sursa: soompi

Hehe… negam stiri legate de o relatie pentru ca noi suntem deja in pragul nuntii 😎😎😎
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Felicitări!!!
Sunteți un cuplu minunat 😘😙😚
ApreciazăApreciază
WTF!! Nici nu m’am acomodat bine cu vestea relației si acum se căsătoresc? 😲
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Felicitari! Dar parca mi-e greu sa cred vestea casatoriei cand acum ceva timp spuneau ca zvonurile de a fi intr-o relatie sunt false.
ApreciazăApreciază
Woow e atat de surprinzator,dar ma bucur enorm pentru ei,formeaza o pereche minuata.
ApreciazăApreciază
Ma enerveaza ca au negat relatia la inceput,sunt actori nu idoli,lumea ii voia impreuna.Felicitari acum,ce pot sa spun,totusi e foarte neasteptat,imi va lua putin sa ma acomodez cu vestea. ^.^
ApreciazăApreciază
Felicitaaaaaaaari 😍😍😍❤❤❤💑
ApreciazăApreciază
Pingback: [CCC] Song Joon Ki şi Song Hye Kyo se căsătoresc | K-pop Romania