Festivalul KCON din Los Angeles bate recordurile de audiență!

85 000 de fani americani au participat la concertele KCON din Los AngelesÎn  perioada 19-20 august, a avut loc festivalul KCON din Los Angeles. Trupele anunțate în program au fost: Cosmic Girls, Girls Day, Seventeen, SF9, Super Junior-D&E, VIXX, Astro, GOT7, Heize, KARD, NCT 127 și Wanna One.

Printre cei interesați de festival au fost nu numai participanții, dar și cele 180 000 de persoane care au privit înregistrările KCON.TV, care în această perioadă a festivalului a avut audiențe record.

Deși baza evenimentului KCON din Los Angeles a fost constituită din concertele susținute în timpul celor două zile, KCON a întrunit toate condițiile pentru a fi un festival. KCON s-a extins de la scenă la un eveniment la care oamenii au putut participa și simți implicați. Au fost prezentate demonstrații de K-beauty (frumusețe), K-food (mâncare), K- Drama (seriale) și tot ce este legat de cultura coreană.

Întreprinderile coreene și alte mari grupuri străine s-au implicat în organizarea KCON, fapt ce a dat o și mai mare amploare festivalului, făcându-k totodată mai distractiv și exotic. Această dimensiune din ce în ce mai mare pe care o iau festivalurile KCON din lumea întreagă dovedește încă o dată apetitul global al fanilor pentru fenomenul K-Pop și cultura coreană.

Sursa

 

 

 

 

Lasă un comentariu