
Cum să slăbești 5 kg în doar 10 zile? Ei bine, Wonho din MONSTA X știe răspunsul și ni-l împărtășește și nouă!
Pe 12 septembrie, Wonho a avut o apariție live prin intermediul V app, direct de la sala de sport. În timpul discuției cu fanii, idolul a vorbit despre antrenamente și diete, iar în cele din urmă, a recunoscut că s-a pus pe slăbit: ”Am început să țin dietă, de îndată ce am simțit nevoia de a scăpa de câteva kg nedorite. Trebuie să-mi arăt abdomenul bine sculptat, din acest motiv muncesc din greu”.
Apoi a continuat: ”Am pierdut 5 kg în doar 10 zile. Alerg pe banda de alergat și fac ciclism timp de 1 oră și 30 de minute în fiecare zi”.
Îm plus, pe lângă faptul că Wonho petrece ore în șir la sala de sport, acesta are grijă să se alimenteze corect. El a explicat: ”Este important să consumați în mod regulat cât mai multe vitamine. Prin aceasta, veți avea energie în corpul vostru. Mâncarea sărată va face ca procentajul de apă să crească în organism, iar în această situație este mai greu să ardeți grăsimea. Este bine să faceți duș cu apă caldă atunci când mâncați alimente sărate”.

