
Netizenii cred că Natty s-a alăturat celor de la WM Entertainment.
Fosta stagiară JYP Entertainment care a fost eliminată din show-ul ‘Sixteen‘ a încercat recent să debuteze pentru a doua oară, prin programul Mnet pentru fete ‘Idol School’. Din păcate, aceasta nu a ajuns printre primele 9 concurente, pentru a intra într-un nou grup de fete.
După eliminarea ei din ‘Idol School’, lumea a încercat să afle unde se află Natty, iar netizenii cu aptitudini de detectiv cred că au găsit răspunsul.
Mulți presupun că aceasta și-a găsit o nouă agenție, adică WM Entertainment, agenția care este casa membrilor B1A4 și Oh My Girl. Speculațiile au apărut în momentul în care Natty a început să urmărească contul Instagram al stagiarilor de la WM Entertainment.
Până în momentul de față, nu au fost făcute declarații oficiale cu privire la statutul lui Natty, așa că netizenii nu pot afla cu certitudine că presupunerile lor sunt adevărate.


