Un idol dintr-un grup popular a fost arestat pentru molestare sexuală acum 8 ani?

misc

Deşi a trecut mult timp, a ieșit la iveală faptul că un membru dintr-un grup popular a fost arestat pentru molestare sexuală acum 8 ani.

Potrivit ştirilor din 12 octombrie, Procuratura Generală din Jeju a dezvăluit că un idol cu ​​numele de familie Kang, a fost înregistrat la acuzația de molestare sexuală în 2009. La acea dată, victima raportată a fost o fetița (A) de 13 ani, care a fost o prietenă care a trăit în același cartier ca și Kang.

Incidentul este raportat că a avut loc după ce a terminat cursurile la o academie de studii postliceale, care a asigurat transportul pentru ca studenții să se întoarcă acasă. În timpul călătoriei cu mașinile, se spune că Kang a molestat-o sexual pe A, şi a negat mai târziu acuzaţia în timpul investigațiilor poliției.

În ciuda faptului că a negat acuzațiile, Kang i-a cerut scuze oficiale lui A, iar după ce au vorbit un timp, ea și familia ei au hotărât să nu facă presiuni. Cu toate acestea, se spune că A a fost traumatizată de incident, deoarece s-a descoperit că a frecventat terapia la un centru de consiliere pentru tineri timp de cel puțin 3 luni.

Controversa a fost scoasă la lumină în iunie anul trecut, când un internaut a postat despre molestarea sexuală online, scriind: „Am trecut printr-o perioadă dificilă când l-am văzut pe Kang că primeşte lumina reflectoarelor pe scenă. Noutățile despre Kang au venit în mod constant, și acum durerea durează zi de zi.” Acuzaţia de molestare sexuală este acum investigată din nou.

Agenția lui Kang a răspuns ştirilor, declarând că „Acuzațiile aferente nu sunt adevărate, în prezent așteptăm o investigație, iar partea noastră va începe, de asemenea un proces și intenționăm să ne conformăm cu sinceritate”.

Voi ce credeţi?

Sursa

13 gânduri despre „Un idol dintr-un grup popular a fost arestat pentru molestare sexuală acum 8 ani?

  1. Avatarul lui 🌺Iris🌺Iris Autor post

    Nu ştiu ce să zic, dar îmi vin în minte doi idoli cu acest nume. 🤔
    Kang Min Hyuk din CNBLUE şi Kang Daesung din Big Bang. Sper să nu fie niciunul dintre ei 😯

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui susodoi 🌼susodoi

      Mai.. O zis ca o început sa primească atenție și popularitate, recent, de anul trecut. Cum sa fie Daesung și MinHyuk dacă ei acum 8 ani nu erau la școală, ca sa o agreseze pe fata ! Ei deja erau artisti, erau idoli.
      Mie îmi trece prin minte un ‘Kang’, care acum 8/9 ani era la școală și a început sa primească popularitate recent 😦 Sper totuși sa nu fie el…e biasul meu din trupa respectiva, nu as vrea sa fie el ..

      Apreciază

      Răspunde
          1. Avatarul lui anka1723anka1723

            Nu are cum sa fie el. Daca acest accident a fost acum 8 ani inseamna ca Daniel avea 12 ani.
            Stiu ca se poate intampla cam orice in lumea asta,dar daca ma gandesc la asta e putin cam mult.

            Apreciază

            Răspunde
  2. Avatarul lui ElenaElena

    E na. Nu mai spune. De ce fix acum. Dacă este aşa popular l-a văzut de multe ori. Aşa dintr-o dacă a inceput să îi fie frică. A fost acum 8 ani ce naiba. Dacă era aşa grav nu mai erau părinţi de acord să nu mai facă presiune. Mă enervează asemenea oameni.

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui anka1723anka1723

    Asa cum s-a spus si mai sus,de ce aminteste de asta abia acum.
    Sincera sa fiu mi se pare absurd sa faca asta dupa atata timp. Si daca e adevarat ce vrea acum. A spus ca si-a cerut scuze,ce vrea sa mai obtina
    Ce antipatice imi sunt persoanele astea

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui jwalkerjwalker

    E un articol foarte asemanator cu Baekho din Nu Est aici pe blog….perioada e aceeasi..8 ani.. autobuz.. numele de familie..grupul are o popularitate imensa acum .. hmm .. politia sa faca investigatii..iar vinovatii sa plateasca .. acuzatul daca se dovedeste ca e vinovat.. sau acuzatoarea pentru defaimare si mai adaug si tampenie pentru ca exista cazuri reale in care victimele nu sunt crezute si au de suferit din cauza unor povesti asemanatoare..

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. Avatarul lui SenshineSenshine

      Sa stii ca ai dreptate, e ceva foarte logic. Nici el nu e atat de inaintat in varsta are vreo 22 de ani, grupul a prins popularitate mare de cand a fost la Produce 101…
      Si eu sunt perfect de acord ca ar trebui sa-si primeasca pedeapsa, asta doar daca e vorba de el. Daca as fi in locul parintilor, nu l-as lasa sa se bucure de succes, ci chiar i-as strica imaginea… Acum, toate banuierile noastre pot fi false ..

      Apreciază

      Răspunde
    2. Avatarul lui 🌺Iris🌺Iris Autor post

      Da, da, da. Ai dreptate. Imi aduc aminte. Parca mi se paruse ca am auzit-o undeva. Cautasem articolul sa vad daca mai e unul de genul acesta, dar nu găsisem nimic. Acum ca ai menționat asta, am cautat articolul cu Baekho si povestea e una similară.

      Apreciază

      Răspunde
      1. Avatarul lui IoanaIoana

        Da dar Baekho acum are 22 de ani și acum 8 ani ar fi avut 14 deci nu avea cum să fie in al doilea an de liceu acum 8 ani + că zice că a fost arestat și nu putea fii arestat la 14 ani

        Apreciază

        Răspunde

Lasă un comentariu