
Se pare că CUBE Entertainment este salvată, BTOB reușește să aducă un profit mare agenției!
În 2016, inclusiv sfârșitul primul trimestru din 2017, CUBE a trăit vremuri grele, cu toate acestea, datorită succesului în creștere al trupei BTOB, după mai multe promoții în Coreea și Japonia, profitul companiei a crescut cu 15%.
Pe 14 noiembrie, reprezentanții de la CUBE Entertainment au dezvăluit că, anterior, profitul din vânzări a fost de aproximativ 5,6 milioane de woni, însă în 2017, acesta a crescut semnificativ.
”Promoțiile trupei BTOB în Japonia și revenirea lui HyunA au arătat rezultate excelente, ceea ce a contribuit la creșterea profitului. În plus, creșterea a fost provocată și de tinerii artiști, cum ar fi PENTAGON și cântărețul Yoo Sun Ho” – a spus un purtător de cuvânt.
De asemenea, CUBE se așteaptă la rezultatele și mai bune, după încheierea celui de-al 4-lea trimestru din 2017, din moment ce noul album de la BTOB, intitulat ”Brother Act”, a arătat cele mai bune rezultate de la debutul trupei. În plus, fanii așteaptă revenirea rapidă a grupului PENTAGON, dar și alte activități de la Yoo Sun Ho.

Cât mă bucur pentru ei, chiar merită, băieţii ăştia muncesc mult şi toţi ceilalţi la fel
ApreciazăApreciază