Compania de metrou din Seul va interzice reclamele la chirugia estetică din stații

În anul 2022, reclamele pentru chirurgia plastică vor dispărea complet din stațiile de metrou din Seul.

Ei bine, dacă nu știați, se pare că metroul din Seul are un număr impresionant de afișe publicitare care fac reclamă la… chirurgia estetică!

Regia de Metrou din orașul Seul a anunțat că din anul 2020 va interzice acest tip de reclame și va face ca 40 de stații de metrou din oraș să nu mai aibă niciun afiș publicitar.

Scopul este de a ridica imaginea orașului prin promovarea afișelor de tip evenimente culturale și concerte, inclusiv prin reducerea numărului de reclame comerciale, mai ales a acelora care nu sunt „savuroase”.

Metroul din Seul a decisn că nu va prelungi contractele care sunt pentru reclamele de chirugie estetică. Primele contracte vor expira în anul 2020, iar ultimele abia în 2022.

A fost dezvăluit faptul că, dintr-un total de 1 182 de plângeri înregistrate anul trecut cu privire la anunțurile publicitare de la metrou, 1 080 au implicat chirurgia estetică și femeile.

De asemenea, primăria din Seul va reloca anumite anunțuri și în total, până în anul 2020, se estimează că numărul de afișe publicitare de la metrou va fi redus de la 143 000 , câte ar fi în prezent, la 121 000.

Un reprezentant al metroului din Seul a precizat: „Vom înlocui reclamele de la metrou cu servicii culturale, artistice și publice, chiar dacă vom suferi de pe urma scăderii veniturilor.”

Voi ce părere aveți?

Sursa: hancinema

 

 

Lasă un comentariu