
”My English Puberty” este o nouă emisiune difuzată pe tvN la care participă șase vedete cărora li se pare dificilă învățarea limbii engleze.
Timp de opt săptămâni, Hyoyeon din trupa Girl’s Generation, Wheesung, actrițele Jung Si Ah și Hwang Shin Hye, actorul de comedie Ji Sang Ryul și modelul Han Hyun Min se vor strădui să-și îmbunătățească nivelul de engleză.
Emisiunea a început luni, la ora 20:10 pe tvN prin testarea nivelului de limba engleză deținut de fiecare membru participant. Han a mărturisit că nu prea le are cu engleza.
”‘No’… adică ‘on’?”, a spus acesta, citind un cuvânt de două litere. ”Eu vorbesc doar limba coreeană, dar sunt tânăr și sper că voi învăța repede”.
Modelul în vârstă de 17 ani, Han Hyun Min, care a fost ales de revista Time drept unul dintre primii 30 cei mai influenți adolescenți luna trecută, și-a petrecut întreaga viață în Coreea.
”Nimeni nu vorbește cu mine în coreeană când mă abordează”, a declarat Han Hyun Min, care este de origine nigeriană și coreeană, la un interviu din Seul. ”Din acest motiv simt nevoia să învăț limba engleză”.

Celelate vedete au declarat de asemenea că au dificultăți cu limba engleză.
Cântărețul Wheesung, în timp ce căuta versurile melodiei ‘City of Stars‘ de pe coloana sonoră a filmului ‘La La Land’ a scris cuvântul ‘city’ cu s – ‘sity’.
În prezența unor persoane din străinătate, Hyoyeon nu a putut să pronunțe decât unele cuvinte scurte , ca ‘sorry’. Aceasta a declarat că, deși are mulți prieteni vorbitori de limba engleză, ea însăși întâmpină dificultăți când vine vorba de engleză. ”Pentru mine, frica de a vorbi în engleză e mai grea decât răul de mare”, a spus aceasta în interviu. ”Cred că am studiat mai mult pentru această emisiune decât la școală”.

”A fost greu pentru mine să încep studiul limbii engleze la vârsta mea”, a spus actrița de 54 de ani, Hwang Shin Hye. ”Dar e o plăcere să studiez alături de prieteni mai tineri, A fost o experiență fericită și am învățat multe”.
Actrița a spus că a avut parte de momente dificile cât a călătorit prin străinătate din cauza limbii. ”Mare păcat era când întâlneam bărbați frumoși”, a spus ea în glumă, ”mereu îmi spuneam că voi învăța engleza, dar hotărârea mea mereu dispărea”.
Producătorii au inclus în emisiune vedete care erau ‘disperate’ să învețe limba engleză. ”A fost destul de dificil să organizăm orarul de învățare a limbii. Wheesung a fost foarte ocupat cu concertele, dar nu a lipsit de la nicio lecție”.

Producătorul Park Hyun Woo spune că propriile sale dificultăți de învățare a englezei au condus la conceperea emisiunii. ”Am văzut multă lume care se chinuie cu limba engleză. Coreenii călătoresc mult în aceste vremuri și multă lume vine în Coreea. Cred că este necesar pentru noi să vorbim engleza măcar puțin.”
Emisiunea are și scopul de a informa publicul, de a le da sugestii utile, și de a urmări progresul membrilor invitați.
Sursa: Kpop Herald

ce nume au ales pt emisiune :))
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Haha! Chiar ca multe staruri coreene sunt praf la engleza… Le tb putina motivatie lol
ApreciazăApreciază