
Se pare că drama ”A Korean Odyssey (Hwayugi)” e cu adevărat ghinionistă!
După ce pe platoul de filmare al acestui serial a avut loc un accident grav, mai multe informații găsiți aici, reprezentanți de la Ministerul Muncii au vizitat locul pentru filmări. După ce au făcut câteva verificări amănunțite, aceștia au ajuns la concluzia că platoul de filmare pentru ”Hwayugi” este un loc nesigur, prin urmare, filmările au fost stopate.
De asemenea, drama a avut de suferit și de pe urma celui de-al doilea episod, care a fost difuzat, deși nu era editat, mulți coreeni au fiind dezamăgiți de munca de proastă calitate a producătorilor.
Se pare că Lee Seung Gi a ales un proiect mai puțin potrivit pentru revenirea sa mult așteptată pe micile ecrane.

sursa

Păcat de aceste probleme, drama în sine îi uimitoare. Actorii buni, iar scenariul super. 😏
ApreciazăApreciază
Plang!!!
ApreciazăApreciază
Wtf 😭😭😭😭
Nu cred, de ceeee
Offf
ApreciazăApreciază
Au fost in control la cererea sindicatului dar se vor pronunta final doar maine. Filmarile au fost oprite prin hotararea echipei de productie, deocamdata doar pentru azi si maine, pana va aparea raportul final.
Daca locul e nesigur pentru echipa, este nesigur si pentru actori asa ca e foarte bine sa se opreasca si sa se asigure ca securitatea tuturor este asigurata. Deocamdata, cateva zile de intrerupere a filmarilor nu cred ca ar influenta difuzarea dramei avand in vedere ca ei filmeaza deja la episodul 6. Munca multa care se face la procesarea computerizata poate continua. Speram ca problemele de organizare sa se rezolve si sa ne bucuram in continuare de aceasta drama frumoasa.
Nu cred ca aceste nereguli ale producatorilor au ceva de-a face cu numele lui Lee Seung Gi, iar alegerea lui nu pare a fi rea cand drama, cu toate aceste probleme, deja are numerosi admiratori. Pana si freza in V a Regelui Maimuta a devenit un trend in Coreea printre copii si tineri. 🙂
ApreciazăApreciază