Prietenul unui actor celebru a fost acuzat că a încercat să îi violeze soția!

Presa din Corea de Sud vuiește că soția unui actor faimos, numit „A”, a fost atacată de prietenul său, cu intenția de a o viola. Cazul tocmai a fost judecat și prietenul actorului a fost găsit vinovta și condamnat.

În data de 2 februarie, secția din  Yeoju  a tribunalului districtului Suwon l-a condamnat pe prietenul actorului „A”, denumit „C’,  la un an și șase luni de închisoare.
Oficialitățile coreene au spus:  “Mărturia victimei, care este în acest caz o dovadă, este atât credibilă cât și consistentă. ” După confirmarea sentinței, C a fost imediat luat în custodia tribunalului și a primit ordin să meargă la 40 de ore de cursuri în cadrul unui program educațional de violență sexuală.
 
Conform surselor, în toamna anului trecu, C a încercat să o violeze pe soția actorului A, care se pare că trăiește în Filipine cu fiica lor mai mică. Mulți au fost șocați atunci când au aflat că C și A au fost cei mai buni prieteni timp de 20 de ani.
Actorul A a spus celor de la Sports Chosun: “Toată familia noastră suferă mental în acest moment și îmi fac griji că vor fi și mai afectați în viitor dacă acest caz este expus publicului.” Actorul a continuat: “Am încheiat consultarea cu un reprezentant legal. Vreau să spun cu cea mai mare sinceritate că intenționăm să luăm măsuri legale dure ca răspuns la orice informații sau speculații care menționează numele real [al victime] sau caracteristicile sale.”

Lasă un comentariu