
Song Ji Eun a anunțat plecarea sa din SECRET prin intermediul contului de Instagram.
În urma știrilor despre bătălia legală a membrelor cu agenția lor, TS Entertainment, Jieun a transmis personal fanilor că aceasta a părăsit grupul.
Bună, aceasta este Song Ji Eun.
Înainte de a vă spune această vestea, vreau mai întâi să spun că îmi pare foarte rău pentru cei care iubesc SECRET, să afle despre acest subiect. Am avut nevoie de mult curaj înainte de a scrie ceva. Am vrut mereu să vă spun doar despre lucruri bune, dar mă doare inima pentru că nu pot face asta. Nu am altă cale de a comunica în prezent, așa că vă rog să înțelegeţi, postarea mea de pe Instagram.
Deşi sunt recunoscătoare, nu mă pot înţelege cu TS Entertainment, care a fost cu mine de la zilele de antrenament și de la debutul meu în 2009. Deoarece agenția a fost acolo, ne-am putea baza pe fiecare și am putut exista ca SECRET. De asemenea, v-am putut întâlni pe voi, fanii noştri care ne-aţi sprijinit visurile până acum. Vă spun încă o dată mulțumesc. Pentru că simt așa, este adevărat că îmi fac griji despre această situație.
Mulți oameni au citit deja acest lucru prin intermediul articolelor. Este adevărat că în august 2017 am depus o cerere către Curtea de Arbitraj Comercial din Coreea împotriva agenţiei. Curtea a ajuns la decizia că contractul meu exclusiv nu mai este valabil. Clarific asta pentru cei care sunt confuzi din cauza articolelor care spun că e un proces civil. Acest lucru nu este adevărat.
Sunt foarte îngrijorată și înstristată, deoarece știu de cât timp fanii au așteptat revenirea de la SECRET. Cu toate acestea, vreau să încep o nouă viaţă. Voi părăsi trupa și voi începe o nouă etapă sub numele Song Ji Eun. Aceste evenimente recente m-au făcut să mă maturizez. Voi încheia spunând că veţi întâlni o imagine mai strălucitoare, așa cum este Song Ji Eun în realitate. Îmi pare rău și vă mulțumesc.
Ji Eun este cea de-a doua membra care părăseşte grupul, după Sunhwa în anul 2016.

Pingback: TS Entertainment neagă despărțirea SECRET | K-pop Romania
”veți întâlni o imagine mai strălucitoare”… trebuie să țin minte asta :))))
ApreciazăApreciază
mie imi place de ea si ii urez succes in continuare
ApreciazăApreciază