Actorul Park Bo Gum a fost numit următorul iubit al națiunii!
Atât fanii, cât și cei din presa sud-coreeană sunt convinși că artistul este bărbatul perfect cu care să te întâlnești. Indiferent cu cine lucrează, Park Bo Gum reușește să aibă mereu o chimie incredibilă. De la spoturi publicitare până la seriale, fanii nu pot decât să se îndrăgostească de firea lui irezistibilă.
Zâmbetul cald și personalitatea veselă ies în evidență orice ar face actorul. Și, cel mai important dintre toate, este că acesta a demonstrat de nenumărate ori că are o inimă de aur.
Nu este de mirare de ce presa sau cea mai mare din aceasta, a fost de acord cu fanii că actorul Park Bo Gum merită titlul de ‘Iubitul Națiunii’.



Ce părere aveți?
Sursa: koreaboo

nu înțeleg cum de are atâta faimă=))) nici n-a jucat în multe filme/seriale.
dar e bine, sper să joace într-un serial cât mai curând~
ApreciazăApreciază
cred ca pentru ca arata bine
… pe mine ma deranjeaza un pic chestia cu secta din care face parte
ApreciazăApreciază
Cred că e și pentru că arată bine, dar în ultimul timp s-a axat mai mult pe reclame și fiind mereu văzut cu o latură a lui inocentă, îți poți da seama de imaginea pe care o are. Iar în legătură cu secta din care face parte e chiar puțin deranjant mai ales că și susține asta pe diferite rețele sociale.
ApreciazăApreciază