
Pe 13 martie, membrii NCT s-au întâlnit cu presa la Universitatea din Coreea pentru promovarea noului album intitulat „NCT 2018 Empathy”, unde Mark a avut ocazia să vorbească despre prima experiență in care a consumat alcool.
Recent, a devenit cunoscut faptul că Mark și-a făcut apariția în emisiunea Life Bar de pe canalul tvN împreună cu Changmin din TVXQ și Xiumin din EXO. În această emisiune, gazdele invită celebrități, pentru ca ele să împărtășească istorii proprii, în compania unui pahar de alcool.
Mark a spus că, până la înregistrările pentru emisiune, el nu a consumat niciodată alcool în viața lui. „Această experiență a fost una neobișnuită pentru mine. Din momentul în care am împlinit vârsta legală de 20 de ani, eu nu am profitat din cauza graficului încărcat de lucru. De aceea, „Life Bar” a fost prima ce mi-a făcut cunoștință cu alcoolul” – a explicat el.
În ceea ce privește participarea la emisiune împreună cu colegii mai mari de la agenție, rapperul a comentat: „A fost o mare onoare pentru mine să filmez împreună cu seniorii mei. Aș vrea să-mi fac apariția cu ei și la alte emisiuni. Această filmare mi-a rămas în minte ca o amintire veselă și pozitivă.”
Episodul „Life Bar” cu Mark, Changmin și Xiumin va fi difuzat pe 15 martie la ora 23:00 (ora coreeană). Mai jos voi puteți să faceți cunoștință cu un preview al emisiunii.
sursa: yesasia
