[CCC] Agenţia care mereu a avut trupe feminine de succes

Image result for miss a

Internauţii discută despre agenţia care, în opinia lor, n-a suferit niciun eşec cu vreo trupă de fete debutată!

Este vorba de JYP Entertaniment! Prima trupă debutată de agenţie este Wonder Girls care rămâne a fi una dintre trupele legendare şi printre cele mai faimoase din K-pop. Grupul feminin mereu scotea hituri şi era cea mai populară trupă de fete prin anii 2007-2009, obţinând şi titlul de trupa de fete a naţiunii.

Urmează Miss A, trupa care a câştigat primul loc la o emisiune muzicală la doar o săptămână de la debut. Astfel, a devenit trupa de fete ce a câştigat primul trofeu din carieră într-un timp record. Tot în anul în care a debutat, a câştigat premiul pentru Cea Mai Bună Melodie.

걸그룹은 무조건 성공한다는 소속사 | 인스티즈

Şi, desigur, TWICE. Fetele au obţinut o popularitate imensă imediat după lansarea melodiei „Cheer Up„, iar după acel moment, toate piesele lansate de ele au fost hituri. Una dintre trupele de top active la acest moment.

걸그룹은 무조건 성공한다는 소속사 | 인스티즈

Părerea internauţilor:

  1. Am citit doar titlul şi deja ştiam că va fi vorba de JYP…
  2. TWICE a devenit populară deja când lansase Like Ooh Ahh
  3. Sunt de acord…
  4. Mult succes şi trupelor de băieţi de la JYP! Puteţi să o faceţi!!!
  5. Sper şi trupele lor de băieţi să aibă succesㅠㅠ Promovaţi-i mai mult pe Stray Kids…ㅠㅠ
  6. Le adoram pe Miss A…păcat că au activat atât de puţinㅠㅠ
  7. Wonder Girls sunt regineㅠㅠ nu le voi uita niciodată
  8. JYP e în top când vine vorba de trupe de fete…
  9. Şi 15& nu e considerată trupă de fete? Ce sunt ele, un duo feminin??
  10. Kya…JYP e cel mai tare
  11. Poţi să ai încredere în JYP când vine vorba de trupe de fete…Abia aştept şi Stray Kids să devină popularăㅎㅎ
  12. Ştiam că această postare va fi despre JYP şi trupele sale de fete!
  13. Sunt de acord…cele mai bune trupe de fete care au existat vreodată…
  14. Am aşteptări mari de la noile lor trupe de fete…
  15. Ador aceste trupeㅠㅠ

sursă

Un gând despre „[CCC] Agenţia care mereu a avut trupe feminine de succes

Lasă un comentariu