Fanii pun pozele lui Xiumin din EXO într-un tren pentru ziua sa + pasagerii reacționează

EXO,Xiumin

Începând de pe 9 aprilie, un tren special decorat cu fotografii ale lui Xiumin din EXO va circula în Coreea pe linia de metrou nr. 7. Ca parte din sprijinul fanilor pentru ziua sa de naștere, fanii au împrumutat 8 segmente ale trenului pentru a le dedica biasului lor.

„Trenul Xiumin” are ca temă cele 4 anotimpuri, cu segmente specifice ale trenului decorate cu starea de spirit a fiecărui sezon.

Împărtășindu-și gândurile despre tren, un fan chinez a spus: „Se simte de parcă merg într-o călătorie cu Xiumin.” Un alt internaut a spus: „Trebuie să fie foarte fericit!” Un reprezentant al managementului publicității pentru transportul public a comentat: „Promovările idolilor pe trenuri a devenit acum un concept obișnuit.

Mai mulți internauți au spus: „Se simte de parcă mă întorc la zilele copilăriei mele”, „Totul se simte nou acum datorită acestor poze.” Cât despre fanii lui Xiumin, au fost foarte fericiți să vadă că Xiumin a menționat trenul în timpul unei transmisiuni „V Live”, făcându-le eforturile să merite.

sursă

2 gânduri despre „Fanii pun pozele lui Xiumin din EXO într-un tren pentru ziua sa + pasagerii reacționează

  1. Avatarul lui joyless0Emm

    Uau, oamenii ăștia ma uimesc pe zi ce trece. Ăsta este unul dintre motivele pentru care îmi iubesc fandomul, sunt oameni atât de dedicați în ceea ce fac. 😍
    Și ma bucur foarte mult ca Xiumin a menționat despre asta, sunt sigura ca cei care au contribuit sunt foarte fericiți. ❤❤❤

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu