
Războaiele prietenești între membrii trupelor sunt ceva care cu siguranță se merită să aștepți, iar câteva grupuri se pare că au dezvoltat adevărate tehnici de tachinare. Nu te poți uita la un show de divertisment, fără ca unii să facă glume pe seama celorlalţi și după sunt momentele istorice de care fanii care mereu râd de ele și fac glume pe seama lor.
Big Bang
Cel mai tânăr membru Seungri este, de obicei, în mijlocul atacurilor membrilor mai în vârstă, dar nu se teme să îi tachineze și el pe ceilalți membrii la fel. Deși, s-ar părea că băieții îl tachinează foarte mult pe Seungri, mezinul se bucură să fie în centrul atenției și este gata să atace înapoi în orice moment.
GOT7
Ai prieteni care sunt enervanți 90% din timp, dar încă îi iubești până la lună și înapoi? Ei bine, Jinyoung din GOT7 ar putea vorbi despre acest sentiment ore întregi, așa cum el uneori pare că s-a cam săturat de membrii GOT7. Tachinările lui cu Yugyeom au ajuns legendare, dar el nu este singurul care tachinează din trupă. Toți cei șapte membri știu să se tachineze reciproc și asta face ca interacțiunile lor să fie foarte amuzante și memorabile.
NCT
Este ușor să găsești pe cineva care să fie regele tachinărilor când ai o trupă cu 18 membrii, nu? Membrii din NCT nu se pot stăpânii când vine vorba de a se imita unul pe celălalt, iar interpretările lor sunt cu adevărat memorabile.
Super Junior
Membrii mai în vârstă sunt de multe ori tachinați de cei mai mici, iar mezinul, Kyuhyun, este cu adevărat curajos când vine vorba de tachinarea celorlalți. Membrii Super Junior sunt idolii cei mai nebuni și apreciem fiecare moment mai piperat cu ei.
EXO
Există o mulțime de tachinări care se întâmplă în EXO! Membrii știu prea multe despre obiceiurile enervante ale celorlalți, despre animalele lor de companie și din această cauză nu ezită să se tachineze pe seama lor în timpul concertelor, întâlnirilor cu fanii și emisiunilor de divertisment. Este întotdeauna amuzant să-l vezi pe Chanyeol deranjându-l pe Kyungsoo, Suho râzând de Chen și de replica lui celebră „Ah wae?” sau pe Sehun când se ia de membrii mai în vârstă.
SEVENTEEN
Este greu de spus care dintre membrii SEVENTEEN este cel mai tachinat. Dino este adesea victimă a celorlalți, fiind și cel mai tânăr din trupă, dar și liderul S.Coups îi face concurență. Ca să nu mai vorbim de Woozi, care nu numai că este tachinat din cauza înălțimii sale, dar și din cauza comportamentului său strict ca producător al trupei. Toți membrii cu siguranță știu să-și găsească reciproc punctele slabe, dar ironizările lor sunt întotdeauna adorabile.
SHINee
Urmărirea membrilor SHINee imitându-se sau tachinându-se reciproc este ceva ce toată lumea trebuie să facă o dată în viața lor. Este atât de adorabil să vezi cum membrii își aleg reciproc caracteristicile amuzante și cum imitațiile lor sunt mereu exacte. Reacțiile lor sunt de asemenea nemaipomenite!
VIXX
VIXX excelează în multe lucruri, iar unul din acele lucruri este tachinarea. Doar gândiți-vă la ultima lor apariție în „Weekly Idol„: membrii mai tineri nu se temeau să-l tachineze pe Leo. Leo, în mod clar, este cel mai tachinat, dar cei tineri nu se tem în a intra într-o luptă a tachinărilor nici cu liderul lor N.
INFINITE
Membrii INFINITE sunt savage și știu să se facă de râs până la moarte. Atât liderul Sunggyu, cât și maknae-ul Sungjong și-au câștigat titlu de persoane care se tachinează reciproc. Dar, asta nu înseamnă că nu au timp să râdă și de ceilalți membrii.
BTS
Dacă există un grup în care toată lumea știe să enerveze pe toată lumea, acel grup este cu siguranță BTS. Băieții sunt plini de glume și remarci piperate. Probabil că niciodată nu vor înceta în a face glume pe seama celorlalți, fie că este vorba despre înălțimea lui Jimin, videoclipul de audiție al lui Yoongi sau dansul freestyle al lui Jin.
Sursă: soompi

Adevarat, Got7 le place glumeasca mult. Bts sunt funny, Seungri ca deobicei spune tot la music show.
ApreciazăApreciază
Pentru mine BTS, EXO, BigBang au ce va special. Au acea legatura familiara intra ei(sper ca s-a inteleg la ce m-am referit), poate asta ma face sa-i ador atat de mult(bineinteles ca si melodiile lor sunt un punct gheie).
Putine trupe domina acest „punct”, iar regii(pt mine) sunt BTS. ❤
ApreciazăApreciază