
Din moment ce revenirea trupei AOA a fost confirmată, agenția fetelor continuă să lanseze din ce în ce mai multe spoilere cu privire la următoarea lansare.
Pe 14 mai, reprezentanții de la FNC Entertainment au dezvăluit două imagini promoționale, în una apar cele 6 membre ale trupei, iar cealaltă arată numele viitoarei melodii de titlu care se numește „Bingle Bangle”. Potrivit celor raportate anterior, AOA va reveni pe 28 mai cu un nou mini-album, mai exact cel de-al 5-lea, intiulat tot „Bingle Bangle”.
Ultima revenire de la AOA a avut loc la începutul lunii ianuarie 2017. Trebuie remarcat faptul că aceasta va fi prima apariție a trupei după plecarea lui ChoA.

