
Veste bună pentru fanii lui L.Joe, T.O.P Media și fostul membru Teen Top au ajuns la un acord de pace!
În luna septembrie a anului trecut, agenția T.O.P Media a intentat un proces de judecată împotriva lui L.Joe, pe motiv că acesta ar fi încălcat anumite condiții indicate în contract.
După un șir de discuții între cele două părți, pe 16 mai cei de la T.O.P Media au venit cu o declarație oficială cu privire la acest caz. Potrivit lor, părțile au ajuns la un acord comun, deoarece idolul a îndeplinit în cele din urmă toate punctele contractului.
S-a dezvăluit că pe 11 mai a fost semnat acordul dintre L.Joe și agenție, iar la scurt timp T.O.P Media și-a retras cererea de la Curtea Supremă din Seul. Prin urmare, contractul dintre fostul membru Teen Top și companie a fost reziliat în mod oficial.
În ceea ce privește viitorul lui L.Joe, acesta intenționează să debuteze în calitate de actor cu numele Lee Byung Hun.
Mult noroc!
