G-Dragon din Big Bang are nevoie de o intervenție chirurgicală la gleznă

Potrivit rapoartelor din 17 mai, G-Dragon din Big Bang, care la moment servește în armată, va suferi o intervenție chirurgicală pe glezna dreaptă în următoarele zile.

Presa coreeană susține că liderul Big Bang a fost spitalizat recent într-un spital din Seul, cu probleme de gleznă. În luna aprilie, G-Dragon a fost supus unui tratament, iar medicul său i-a sugerat că are nevoie de o operație. Se spune că acesta nu a fost rănit în timpul servirii în armată și a suferit o accidentare chiar înainte de înrolare.

Pe 16 mai membrul Big Bang și-a luat câteva zile de odihnă, iar mâine va fi supus unei intervenții chirurgicale.

Agenția YG Entertainment a confimat informațiile, declarând: „G-Dragon intenționează să-și reia serviciul militar, la scurtă vreme după ce va fi efectuată operația”.

Anterior, presa din China a dezvăluit o poză din armată cu liderul Big Bang, unde acesta putea fi văzut cu un bandaj albastru pe gleznă. La acea vreme fanii presupuneau că GD a avut o accidentare în timpul antrenamentelor, însă se pare că aceasta s-a produs înainte de recrutare.

G-Dragon a fost înscris pe 27 februarie în Diviziea Militară 3. Mobilizarea acestuia ar trebui să aibă loc pe 26 noiembrie 2019.

Îi dorim artistului o recuperare cât mai rapidă!

sursa

Lasă un comentariu