
Yang Ye Won, o vedetă pe reţelele de socializare, a dezvăluit că este victima hărţuirii sexuale!
Pe 16 mai, Yang Ye Won a încărcat un video pe canalul ei de Youtube cu titlul „Sunt victima agresiunii sexuale. Vă rog să-mi ascultaţi povestea.” Mai întâi, aceasta a explicat că ea este victima din pozele nud care au fost publicate recent ilegal pe net şi a dezvăluit istoria din spatele lor.
Aceasta a spus: „Toate persoanele care mă iubesc şi ţin la mine mi-au spus că eu sunt victima şi că nu ar trebui să mă ascund şi să sufăr. Aşa că mi-am adunat forţele şi vreau să dezvălui că sunt multe victime şi mulţi oameni răi în Coreea.”
Povestea ei e următoarea: acum trei ani, Yang Ye Won, care abia trecuse de 20 de ani, visa să devină o actriţă. Prin intermediul unui site de joburi part-time, aceasta a găsit o ofertă de muncă pentru a lucra ca model de haine şi a avut un interviu în studio. După asta, a semnat un contract pentru 5 şedinţe foto. Directorul studioului i-a spus: „Vor fi sesiuni cu nişte concepte obişnuite. Vor fi mai multe tipuri, iar unul din ele va fi sexy. Celebrităţile încearcă tot felul de concepte mereu. Din moment ce vrei să devii actriţă, îţi vom face pozele de profil de o calitate înaltă gratuit.”
Cu toate astea, sesiunea foto s-a dovedit a fi nud. Când Yang Ye Won a intrat în studio, toate uşile erau încuiate şi înăuntru se aflau 20 de bărbaţi ce aveau aparate de filmat. Niciunul dintre lucrători nu era femeie.
Directorul a cerut să poarte lenjerie intimă în genul în care vezi la actriţele de filme pentru adulţi. Apoi, directorul a ameninţat-o, spunându-i: „Toţi aceşti oameni sunt plătiţi pentru a se afla aici. Dacă nu faci ce ţi se spune, te vor putea da în judecată pentru a obţine despăgubiri. Şi îţi voi pune beţe în roate în încercările tale de a deveni actriţă.”
Yang Ye Won nu a avut de ales şi a continuat şedinţa foto. Bărbaţii din studio au spus că o vor ajuta cu pozatul şi au început să o atingă în locurile intime. Aceasta a spus: „Mă gândeam că dacă mă voi împotrivi, aş putea fi violată sau chiar omorâtă. Aşa că am continuat, încercând să ies cât mai repede de acolo în viaţă. Zâmbeam când îmi spuneau să zâmbesc, le arătam inimioare când îmi spuneau ei, mi-am desfăcut picioarele, mi-am scos limba, mi-am apucat sânii şi mi-am dat jos lenjeria când mi-au spus ei.”
Yang Ye Won a explicat că bărbaţii deveneau agresivi când ea le refuza cerinţele şi directorul i-a spus: „Deja ai semnat contractul. S-au făcut şi aranjamentele pentru următoarele sesiuni foto. Dacă te vor da în judecată, nu te vei descurca.”
Aceasta a fost hărţuită sexual timp de 5 şedinţe foto. Cu toate astea, nu a fost în stare să-şi dezvăluie experienţa dureroasă nimănui. După acel incident, trăia cu frica că pozele vor fi expuse şi că toată lumea le va vedea. De asemenea, a renunţat la visul ei de a deveni actriţă.
Apoi, pe 8 mai, pozele ei nud au fost publicate pe internet. A început să primească mesaje cu conţinut sexual, iar pozele au fost trimise iubitului şi prietenilor ei.
Oamenii din jurul ei au încurajat-o să lupte. Yang Ye Won şi-a exprimat dorinţa de a opri hărţuirea sexuală şi a spus că sunt foarte multe femei agresate de către bărbaţi. „Mi-e greu să respir, îmi tremură mâinile şi îmi curg lacrimile atunci când îmi amintesc acel coşmar. Vă rog, ajutaţi-mă. Răspândiţi povestea mea, astfel încât oamenii să ştie că astfel de lucruri chiar au loc şi să le putem preveni. Vă rog, salvaţi-mă,” a spus ea.
Videoul ei a adunat 2 milioane de vizualizări în doar 24 de ore. Articolele legate de povestea ei şocantă sunt printre cele mai vizualizate pe portalurile media. De asemenea, internauţii au pornit o petiţie la Casa Albastră, cerând o investigaţie şi ca oamenii din spatele acelor sesiuni foto să fie pedepsiţi.
Între timp, studioul acuzat de către aceasta a negat totul şi a declarat pentru Yonhap News: „Sesiunea foto a avut loc cu consimţământul lui Ye Won. Nu am forţat-o. La acel moment, am obţinut semnăturile fotografilor, care au promis să nu dezvăluie fotografiile. Lucrurile merg într-o direcţie ciudată şi noi încercăm acum să depistăm persoana care a publicat ilegal fotografiile. De asemenea, o vom da în judecată pentru acuzaţii false.”
Şi vedeta Suzy a arătat că susţine acea petiţie şi pe Yang Ye Won.
