
Im Siwan a vorbit despre experiența sa în armată într-un articol pentru The Korea Defense Daily.
Pe 21 iunie a fost publicat articolul acestuia intitulat “Părțile pozitive și negative ale vieții din armată”. Actorul s-a înrolat în armată în luna iulie a anului trecut și activează la moment ca ajutor de instructor pentru noii recruți în divizia cu numărul 25.
Siwan și-a început articolul spunând: “Mi-am început serviciul militar anul trecut, în luna iulie. Mi-e rușine acum să spun asta, însă aveam foarte multă încredere în mine spunându-mi că, pur și simplu, trebuie sa muncesc mult, fără sa am vreo idee despre activitatea din armată. Astfel, chiar din prima zi, viața in armată a fost dificilă pentru mine din moment ce acolo erau lucruri total diferite față de ce vezi în viața de zi cu zi.”
Ca exemplu, acesta a vorbit despre mancare. “Puteți să îmi puneți mai multă carne?” Nu. Mâncarea e făcută pe Porții exacte și dacă tu mănânci mai mult, cei de după tine ar putea rămâne fără mâncare. “Nu prea am poftă de mâncare”. Nu, nici așa nu poți sa faci. Consumul fiecărei mese face, de asemenea, parte din îndatoririle unui soldat.
Im Siwan a continuat să ofere mai multe exemple din încercările sale de a se adapta vieții în armată, însă partea buna e că, spune acesta, acum s-a adaptat complet și este caporal.
Acesta a adăugat: “La acel moment, am înțeles că sistemul militar din care fac parte a depus efort continuu timp de decenii întregi pentru bunăstarea și drepturile omului și încă lucrează la asta.”
Soldatul și actorul a mai vorbit despre cât de recunoscător este diviziei sale pentru faptul că le oferă libertate soldaților organizând săptămânal niște adunări in care au lic diferite discuții cu superiorii.
Acesta a scris: “E interesant că opinia mea s-a schimbat în doar câteva luni de când am venit. Când m-am înrolat, făceam mereu greșeli și eram certat pentru asta, iar în acel moment mă gândeam că armata e un loc dificil și frustrant. Dar acum, sunt sigur că armata este un loc care are grijă de drepturile omului și încearcă să asculte de cât mai multe opinii.”
Acesta a recunoscut că lucrul dat poate fi diferit de la o divizie la alta, însă a vorbit cu mândrie despre superiorii săi.
“Pot să văd cât de multă grijă au comandantul de batalion, plutonierul și ceilalți ofițeri comandanți de fiecare soldat. Am avut aceleași griji și probleme când eram un recrut, însă doar acum am început să înțeleg. Cu alte cuvinte, momentele în care nu mă simțeam bine din cauza faptului că eram certat, erau necesare în tranziția mea spre un nou mediu. După ce m-am adaptat, am început sa văd cu alți ochi sistemul și instituția pe care nu o observam inainte, iar acum sunt foarte satisfăcut.”
Im Siwan își va încheia stagiul militar pe 10 aprilie 2019.

Ma bucur ca s-a acomodat. Sper sa se intoarca cu bine. ❤
ApreciazăApreciază