
După ce actrița a intentat proces împotriva fostului său manager pentru că a șantajat-o, ea și-a retras acuzațiile și a intrat în hiatus.
În luna iulie 2017, Kim Jung Min l-a acuzat oficial pe fostul ei iubit și manager, Son Tae Young, de șantaj și defăimare. Acesta i-ar fi cerut bani amenințând-o că va difuza o înregistrare cu ea, iar, ulterior, ar fi mințit public susținând că actrița i-a folosit banii mințindu-l că se va căsători cu el.
Deși ulterior actrița și-a retras acuzațiile, procesul a mers mai departe. Drept urmare, Son Tae Young a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, sub condiția să nu mai comită alte fapte penale în această perioadă, precum și la îndeplinirea a 120 de ore de muncă în folosul comunității.
În sentință, judecătorul de caz a observat următoarele: “Amenințările acuzatului sunt, pe scurt, urâte. Totuși, am luat în considerare faptul că, în timpul procesului, acuzatul a fost de acord să plătească o suma mare de bani victimei și faptul că victima a spus că nu își dorește ca el să fie pedepsit.”
Scandalul a costat-o pe Kim Jung Min destul de mult, aceasta fiind nevoită să își oprească toate activitățile profesionale pentru o perioadă de timp.
Sursa: soompi
