(G)I-DLE participă la o sesiune foto și acordă un interviu revistei „The Star”

Похожее изображение

(G)I-DLE este cel mai tânăr grup de fete de la agenția CUBE Entertainment, dar și una dintre cele mai faimoase trupe rookie la moment. Aceasta și-a făcut debutul pe 2 mai curent, odată cu lansarea melodiei „LATATA”, și a cunoscut un succes imens în clasamentele muzicale. Pe lângă faptul că a avut o primire călduroasă în topuri, (G)I-DLE a câștigat și trei premii la emisiuni muzicale.

La moment, fetele au cel mai tare debut din prima jumătate a anului 2018!

Într-un interviu acordat recent revistei „The Star”, membrele trupei de la CUBE au povestit despre zilele în care acestea erau stagiare și despre planurile de viitor pe care doresc să le realizeze ca idoli rookie.

În cadrul acestei sesiuni foto, programată pentru numărul din luna august a revistei, a fost abordat conceptul „o zi frumoasă și însorită”. În timpul interviului, lidera trupei (G)I-DLE, Soyeon, a vorbit despre piesa de debut, „LATATA”: „Compun și înregistrez melodii. De obicei, mă inspir în scrierea melodiilor de la alte membre, iar piesa „LATATA” a fost creată într-un mod similar. Într-un cuvânt, această piesă este (G)I-DLE.”


Întrebată despre numele unic al grupului, Soyeon a răspuns: „Înainte de debutul trupei, compania a decis să organizeze un concurs pentru a alege un nume pentru trupă, iar în acel moment, eu am produs piesa „Idle Song”, pe care am trimis-o agenției pentru aprobare. Mai târziu, numele piesei a devenit și numele trupei. Se pare că așa a fost sortit.”

Ca răspuns la o întrebare despre unele evenimentele amuzante din viața lor ca stagiare, membrele trupei (G)I-DLE au răspuns: „Înainte de debut, am lucrat asupra mai multor versiuni ale piesei „LATATA”, de aceea, în fiecare zi ne antrenam, plutind în aceste versiuni, dar au fost și momente în care ne-am simțit confuze și de aceea făceam multe greșeli. Uneori trebuia să dansăm coregrafia, pe care o învățasem abia ieri. Amintintindu-ne de acele momente, ne amuzăm extrem de mult. Ele vor rămâne mereu în memoria noastră”.


Conversația a continuat, fetele povestindu-ne despre despre dans și petreceri. Soyeon, Minnie, Soojin și Miyeon au răspuns: „De obicei, alții aleg un anumit timp pentru a se antrenena, dar cu noi totul este puțin mai diferit. Ne axăm mai des pe o anumită parte a unei melodii, alegând să o exersăm, până când asimilăm totul. Poate părea puțin cam greu, dar în acest fel se realizează perfecțiunea.”

Yuqi și Shuhua au adăugat: „A fost un moment în care am fost nevoite să ne antrenăm până dimineața devreme, plecând acasă cu primul metrou.”

În cele din urmă, fetele au fost întrebate ce înseamnă pentru ele cariera de cântăreț, la care membrele au răspuns într-un ton serios: „Noi toate am muncit din greu pentru a deveni cântărețe, trecând prin momente dificile. Fiecare moment după debut este un nou pas spre realizarea visele noastre. Ne dorim să auzim oamenii spunând: „Desigur, este (G) I-DLE!”. Acestea au mai adăugat, spunând: „Ar fi minunat să ne găsim cu timpul un stil unic, care să ne reprezinte trupa”.

Întreg interviul și setul de poze la care a participat trupa (G)I-DLE, va fi dezvăluit cititorilor în numărul din luna augut a revistei The Star .

Sursă: YesAsia.ru

Lasă un comentariu