
În unul din cele mai recente episoade al reality show-ului de la MOMOLAND, „Momoland’s Saipan Land”, membrele s-au adunat pentru a discuta cu sinceritate despre activitățile lor cu trupa, dar și cele individuale.
JooE, care are un program solo foarte încărcat, a fost prima care și-a exprimat gândurile sale. Idolul a declarat printre lacrimi: „Îmi era frică că între mine și membre va exista o situație tensionată, fiindcă eram singura care avea atât de multe activități, însă nu a fost așa, ele nu s-au schimbat”.
Auzind-o, Ahin i-a spus: „Înțelegem foarte bine, chiar dacă nu vorbești despre asta cu noi. JooE, ai trecut prin momente dificile …”
„Nu am simțit oboseală fizică, dar mi-a fost frică” – a recunoscut JooE, apoi și-a continuat gândurile: „Când reveneam la dormitoare, membrele îmi mulțumeau pentru munca depusă și îmi spuneau că am muncit din greu”.
De asemenea, idolul a povestit cum a revenit o dată în căminul grupului, după ce a avut o zi obositoare, iar Nancy a întâlnit-o la ușă și a îmbrățișat-o.
„Știam că nu era ușor pentru ea, dar nu a arătat niciodată acest lucru membrelor” – a spus Nancy cu ochii plini de lacrimi.
La finalul acestei conversații emoționante, JooE a spus colelgelor ei de trupă: „MOMOLAND, vă iubesc!”

