
Agenția YG continuă să îi nemulțumească pe fanii Black Pink.
Ceea ce agravează situația este faptul că nemulțumirea se leagă de Japonia, o țară vecină cu care Coreea de Sud a avut printre cele mai multe probleme diplomatice, din cauza conflictelor istorice vechi dintre cele două țări.
A fost dezvăluit faptul că primul concert din turneul trupei Black Pink va avea loc în Japonia, în loc să fie în Coreea de Sud. Agențiile de știri din Coreea de Sud au criticat și comparat YG cu alte companii, evidențiind faptul că alte trupe de fete cum ar fi TWICE de la JYP sau Red Velvet de la SM Entertainment întotdeauna au evoluat întâi în țara lor și abia apoi au plecat în turneu în afara Coreei.
De asemenea, fanii sunt nemulțumiți și de lista melodiilor de la concert, pe care o consideră foarte slabă, în comparație cu alte trupe, fetele având anunțat în repertoriu doar nouă melodii, dacă versiunea acustică a melodiei ‘Whistle’ nu este și ea numărată ca fiind o melodie separată de versiunea originală.
Se zvonește totuși că, pentru a compensa faptul că Black Pink nu are destule melodii, fetele vor cânta pe scenă mai multe cover-uri, pentru a crește numărul cântecelor prezentate spectatorilor la concert.
