
Revederea emoționantă pentru Wooyoung din 2PM cu colegii săi de trupă la o ceremonie militară.
Poza celor trei, cu Wooyoung îmbrăcat în uniformă militară, a fost postată în urmă cu două zile, pe contul oficial Instagram al trupei 2PM. Junho și Chansung s-au revăzut cu Wooyoung la ceremonia militară de încheiere a antrenamentului său de bază.
Poza avea și următoarea descriere: “Tinerii băieți au mers la băiatul Wooyoung azi! Junho a spus că a terminat antrenamentul noaptea târziu și că a adormit extenuat dar că s-a trezit dimineața entuziasmat de faptul că îl va vedea pe Wooyoung, Chansung a avut un eveniment programat dimineața foarte devreme deci nu a putut dormi deloc dar a alergat imediat ce a terminat treaba pentru că dorea să îl vadă pe Wooyoung, iar Wooyoung a spus că și-a mușcat buzele pentru a nu plânge când a văzut fețele lui Junho și Chansung la ceremonia militară. Cei trei s-au întâlnit pentru prima dată după ceva vreme, au mâncat mâncare delicioasă, au vorbit, râs iar apoi și-au luat rămas-bun, foarte, foarte trist.”
Wooyoung s-a înrolat în 9 iulie și a încheiat cele 5 săptămâni de antrenament militar de bază în 14 august. El a fost fost trimis pentru restul stagiului militar la Divizia 21 din Provincia Gangwon.
Va mai trece ceva timp până 2PM se va reuni, dar membrii săi rămân la fel de uniți, ceea ce îi asigură pe fani de faptul că așteptarea lor lungă va avea un final fericit.
