
Indiferent dacă eşti un veteran al K-pop-ului sau eşti nou în această lume, cu toţii știm amestecul ciudat de frică și anticipare care se strecoară în miezul nopții când se apropie sezonul de reveniri. După câteva sperieturi și alerte false, va veni întotdeauna acel moment când realizezi că de data aceasta chiar se întamplă, iar teaserele dau buzna în viața ta, provocând mare haos.
BTS și Big Hit Entertainment nu sunt chiar nevinovați atunci când vine vorba de a surprinde fanii şi presa, deopotrivă, prin noi lansări, şi cu acestea, stiluri și piese foarte diferite. Acum, la aproape un an de la începutul ei, epoca „Love Yourself” este în sfârșit completată, odată cu lansarea albumului „Love Yourself: Answer” în frunte cu piesa de titlu „IDOL”. Ce moment este mai potrivit să privim înapoi, către cele mai bune momente ale erei, decat acum? Fie că este vorba de teasere, trailere sau MV-uri, să retrăim epoca magică „Love Yourself”ce cu siguranţă va rămne adânc imprimată în sufletele noastre, de la primele teasere pentru „Love Yourself: Her” până la varianta nouă și finală, „Love Yourself: Answer”.
Posterele dramatice

Povestea „Love Yourself” a început în 2017 cu zvonuri că Big Hit Entertainment căuta dramaturgi, locații misterioase de filmare și multe altele. ARMYs au intrat în priză încercând să afle ce se întâmplă și au fost plăcut surprinși când au fost lansate postere individuale dramatice, transpunându-i pe băieți în diverse situații cinematografice.
Imaginea lui Jungkook a fost prima lansată, prezentându-l pe maknae-ul nostru într-un scaun cu rotile și zâmbind fericit. Afișul melancolic al lui Yoongi a ieşit apoi, urmat de o umbrelă ce îl învăluia pe Jimin, apoi RM atent la un autobuz, V și reflecția lui, J-Hope detaşat de tot şi de toate și, nu în ultimul rând, un prieten incredibil – Jin. Mai târziu, un alt set de postere divizate a fost lansat, fiecare reprezentând doi membri; cu excepția lui Jin, care a primit un poster individual.
Evidentierea temei si a povestilor

În august 2017, BTS a renunțat la evidenţierea temelor, în favoarea scurtmetrajelor ce îi prezintă pe membri „depănând” diferite poveşti. La fel ca și trailerele de revenire, temele evidențiate au fost ramificate în patru „capitole”, ” 起 „, ” 承 „, ” 轉 ” și ” 結; „Bazat pe Kishōtenketsu, o structură tradițională a dezvoltării narative: Introducere, dezvoltare, întoarcere și încheiere. În scurtele drame, povestea erei „Love Yourself” leagă capetele libere ale poveştii spuse în era “The Most Beautiful Moment In Life”.
O analiză completă a acestei poveştiri ar depăși limitele acestui articol, dar voi încerca să constrâng pe cât de mult posibil: După ce au început singuri și (poate) îndrăgostiţi, băieții învață prin necaz, durere sau dezamăgire că, înainte de a iubi pe oricine altcineva , este foarte important să te iubeşti pe tine însuţi mai întâi. Prin urmare, „Love Yourself” nu este doar un titlu sau o temă, ci o narațiune ce este transmisă în fiecare versiune a albumului.
Fanii au fost plăcut surprinși să vadă că băieții interacționează, în sfârșit, cu actori şi stagiari de sex feminin, după ce nu au mai făcut-o de foarte mult timp. În ansamblu, cam toată lumea a fost plăcut impresionată de faptul că băieții și-au arătat abilitățile de actorie și mai mult decât atât, au fost inspiraţi să intre pe deplin în ideea teoriei conspirației.
Trailerele

La fel ca și temele de evidențiere, există patru trailere. Astfel, linia vocală a trupei, a surprins fani cu melodii și MV-uri individuale, fiecare introducând una din cele patru ramuri ale narațiunii. “LOVE YOURSELF 承 Her ‘Serendipity’” a fost primul trailer al seriei, interpretat de Jimin. Dupa lansarea MV-urilor “DNA” şi “MIC Drop,” a urmat Jungkook cu “Euphoria LOVE YOURSELF 起 Wonder” ce a introdus numeroase referinţe către era „The Most Beautiful Moment In Life” ce i-a lăsat pe ARMY uşor nostalgici.
Câteva săptămâni mai târziu, au lansat “LOVE YOURSELF 轉 Tear ‘Singularity,’” unde a fost momentul de strălucire a lui Taehyung ce a adus mai multa seriozitate şi un plan mai întunecat în poveste. În calitate de al treilea intro, aceasta reprezintă partea „întoarcerii” narațiunii și a fost urmată de piesa de titlu ” Fake Love „. În cele din urmă, Jin ne-a dat pe spate cu “LOVE YOURSELF 結 Answer ‘Epiphany,’” încheind povestea şi conducând era „Love Yourself” către sfârşit, odată cu aflarea răspunsului în MV-ului „IDOL” . Fiecare dintre cele patru melodii arată abilitățile vocale ale respectivului vocalist. Dacă poţi să le urmăreşti fără să ţi se facă pielea de găina cel putin o dată, cel mai probabil eşti făcut din piatră.
Conceptele Fotografiilor

În afară de lansarea posterelor și filmuleţelor dramatice, promoțiile pentru „Love Yourself: Her” din septembrie 2017 au inclus dezvăluirea fotografiilor concepute, împărțite în versiunile „L” ,”O” , „V” și „E” . „L” și „O” i-au arătat pe băieți într-un cadru romantic vintage, cu culori estompate. În contrast, fotografiile din seturile „V” și „E” au fost vizual mai intense, cu o multitudine de explozii în culori îndrăznețe.

Imaginile teaserului pentru „Love Yourself: Tear” au fost lansate în mai 2018, în seturile „Y” , „O” , „U” si „R„. De data aceasta, versiunile „Y” și „U” au arătat membrii într-un cadru romantic, în timp ce „O” și „R” au optat pentru blugi strâmţi și aspect alb-negru. În comparație cu „Her”, mai ales versiunile colorate „V” și „E”, „Tear” prezintă o versiune BTS mai matură și mai calmă.

Trecând la conceptele imaginilor pentru „Love yourself: Answer”,existente în seturile „S”, „E”, „L” şi „F”, în versiunile „S” și „E” , băieții sunt arătaţi în seturi variate;în cutii roșii cu ochi, mâini, cu camere de supraveghere și bule de tip basm. Ediția L cuprinde fotografii ale băieţilor pe jumătate alb-negru și jumătate color , în timp ce pentru setul „F” membrii sunt nevoiţi să stea pe o schelă.
Melodiile și MV-urile

„Love Yourself: Her” aduce „DNA” și „MIC Drop”, „Love Yourself: Tear” are „Fake Love” , iar „Love Yourself: Answer” vine cu „IDOL” (până acum) . Primul MV al erei, „DNA”, și ultimul, „IDOL”, ambele dispun de un concept foarte luminos, plin de culoare, care include o viziune jucăușă și animații uimitoare. Ambele au, de asemenea, versuri optimiste, pozitive; dar în timp ce „DNA” poate părea doar optimist și plin de dragoste, „IDOL” transmite un mesaj mai încrezător și individualist.

Privind structura narativă în patru părți, similitudinile vizuale și contextuale celor două ce se bazează pe tema comună pozitivă – una începe pe o notă optimistă, iar cealaltă vine cu concluzia propriei iubiri, moştenind un lucru pozitiv, deși poate mai puțin naiv. De asemenea, potrivind tema de a te regăsi , „IDOL” include elemente coreene tradiționale și le combină cu vibrații moderne, ce surprinde identitatea băieților atât ca artiști, cât și ca indivizi.

În contrast, „Fake Love” are o temă mai rece, mai putin accesibilă, cu o atmosferă misterioasă , culori întunecate, predominând nuanţe de negru. Cântecul în sine simbolizează o viziune foarte matură și, de asemenea, realistă (poate chiar pesimistă) despre dragoste și viață în general. Corespunzând cu partea 轉 (întoarcere), atât cântecul, cât și MV-ul exprimă întunericul fizic , psihic, moral și emoțional pe care băieții trebuie să îl depăşească ca să ajungă de la speranța și optimismul din „DNA” la încrederea de sine din „IDOL”.

În cele din urmă, „MIC Drop” poate că nu se încadrează perfect în structura narativă stabilită de la începutul albumului, dar include o mentalitate foarte încrezătoare. Cu toate că a fost lansat în timpul albumului „Love Yourself: Her”, mesajul său se potrivește în ramura „Love Yourself: Answer ” destul de bine, deși iubirea de sine din „MIC Drop” ar putea fi mai puţin modestă decât cea transmisa în „IDOL”. Oricum, suntem bucuroşi că „MIC Drop” are propriul MV; în tradiția pieselor BTS, pe care le-am cunoscut și iubit de-a lungul anilor, este minunat să vedem că hip-hop-ul este, de fapt, foarte viu.
Melodiile „Trivia” ale celor trei rapperi

Pentru cei dintre voi care au fost fani ai părţilor calme sau neobișnuite ale liniei de rap; aceste piese ar putea umple paharul . J-Hope îi dă pe spate pe fanii săi cu un cântec optimist, cu titlul „Trivia 起: Just Dance„, care ne îndeamnă să ne lăsăm purtaţi de val, în timp ce „Trivia 承: Love” , cea mai adâncă emoție, fiind domeniul lui Namjoon. În „Trivia 轉: Baldachin„, Yoongi îşi ucide fanii, dovedind că poate cânta! Sincer, nu suntem încă obişnuiţi cu asta.
Melodiile non-MV

Cum am putea să nu vorbim şi despre toate celelalte melodii uimitoare ale acestei serii? Toată lumea știe piesele ” Go Go „, ” Airplane pt. 2 ” și ” Anpanman„, deoarece acestea au fost interpretate de artişti în cadrul unor emisiuni TV. Dar a venit momentul faimei şi pentru cântecele mai puțin cunoscute ale erei. Luați, de exemplu, „Dimple„, „Pied Piper„, „The Truth Untold,”, „Magic Shop„, „Outro: Tear” sau continuarea de la „Save me„, „I`m Fine„. Aici se află căile ascunse! Vezi, este foarte greu să nu le menționezi pe toate.
În general, numărul ridicat de stiluri diferite, aspectele, teoriile ascunse, emoţiile transmise şi stările de spirit din cadrul albumelor BTS , asigură că oricine îşi va lua timpul necesar să asculte toate melodiile, va găsi, cu siguranţă ceva pe gustul său. Dacă nu ați avut încă timp să ascultați albumele complete, vă recomand să o faceţi, deoarece (și acest lucru este valabil pentru mulți artiști) piesele de titlu sunt doar vârful icebergului, multe altele se afla dincolo de pereţii de gheaţă.
Colaborarile

În această perioadă, BTS a colaborat cu o mulțime de artiști coreeni și internaționali. Pentru „Love Yourself: Her”, „Best Of Me” a fost produs de The Chainsmokers ,Andrew Taggart în timp ce ” MIC Drop ” a dispus de o colaborare cu Steve Aoki și a avut o versiune remix alături de rapperul Desiigner . Pentru „Love Yourself: Answer” și melodia de titlu, „IDOL”, Big Hit a anunțat o colaborare cu Nicki Minaj . Este uimitor pentru ARMY să vadă ca băieții au ocazia să lucreze cu idolii lor și să răspândească dragostea pentru K-pop în fandomuri noi, dincolo de graniţele limitelor. După ce am văzut colaborările existente, un lucru e sigur: suntem foarte entuziasmați de viitorul trupei BTS atunci când vine vorba de noi colaborări și sperăm că băieții vor ajunge să lucreze cu toţi favoriţii lor.
Misiunea

Nu numai că BTS a inspirat fanii din întreaga lume prin muzica lor și prin diverse alte conținuturi, dar au și acționat pentru mai multe cauze caritabile. În epicentrul erei „Love yourself”, BTS a lucrat împreună cu UNICEF pentru a lansa campania ” Love Myself „, dorind stoparea violenței împotriva copiilor și adolescenților din întreaga lume. Atât Big Hit Entertainment, cât și membrii demonstrează că ei sunt conștienți de responsabilitatea lor și că nu le este teamă să ia măsuri pentru a încerca să facă lumea un loc mai bun.
Cam acesta ar fi un rezumat pentru cele mai importante momente din întreaga epocă „Love yourself”. Când totul se va termina, cu siguranţă vom duce dorul acestei ere, nu este aşa? Am aflat , în sfârşit, răspunsul, sau mă rog… răspunsurile, şi acum suntem gata să răspândim iubirea în întreaga lume!
LOVE MYSELF, LOVE YOURSELVES!
Surse: Twitter, allkpop, soompi

O eră foarte frumoasă a ajuns la final si tot o dată a lăsat loc unei noi ere care va continua
Bts
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Bine punctat!
ApreciazăApreciază
Reiau -BTS cât şi Bighit au făcut atâtea lucruri frumoase ,unicef-ul, campania love myself, donarea unor sume de bani din vânzările de albume, totul e cu un scop ei nu doar primesc dar şi oferă ceea ce e foarte frumos, mereu în viaţa e bine sa oferi după ce primesti ceva .
Armys all over the world sper că au înţeles ceva din tot parcursul Love yourself era, probabil si non fanii, acum depinde de cum gândeşte fiecare
#LoveMyself
#LoveYourself
#Peace ✌✊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
❤
ApreciazăApreciază
Copiii aceștia sunt o sursă de inspirație și modele demne de urmat. Bravo lor !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asa e!
ApreciazăApreciază
de curiozitate intreb: tu ai compus articolul ??:O Cred ca e tare mandra de tine profa de romana :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eh, se poate si mai bine:)))
ApreciazăApreciază
Mindra de ei, si imi pare bine ca au crescut si s-au maturat. Am adorat in special piesele vocal line. Jin, tema matura si opusul lui e JK cu o tema mai young si fresh. Avem Jimin cu o tema dragalasa, sensibila, delicata si sarmanta iar opusul lui e Tae cu ceva senzual, tandru, misterios, elegant, clasic. Sper sa vedem in curind Sub-units. 😊😊😍😍
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Adevar graiesti!
ApreciazăApreciază
Baietii astea fac o adevarata arta!! ❤ ❤ II ADOR!! ❤ ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si eu :`(
ApreciazăApreciază
Foate frumos articolul. ❤👏
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sarumanaaa ❤
ApreciazăApreciază
Ce articol minunat! ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sarumanaaa ❤
ApreciazăApreciază
Foarte…foarte…FOARTE BINE PUNCTAT !!!
Multumesc din suflet pt acest articol , de fapt pt aceasta trecere-n revista a capodoperei numita ERA LOVE YOURSELF !
Un numar infinit de bile albe , sa le colorezi cum vrei tu.
Multumesc
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Saru`manaaa. ❤
ApreciazăApreciază