Statisticile demonstrează că un număr șocant de stagiari se pregătesc pentru a deveni idoli k-pop

Pe zi ce trece, Coreea de Sud se transformă tot mai mult într-o fabrică de staruri, iar faptul că doar cei cu adevărat talentați vor putea debuta, devine doar o zicală! Anual, sute de trupe de băieți și de fete debutează pe scena muzicală k-pop, însă doar o mică parte dintre aceștia supraviețuiesc. De fapt, din cauza că piața este suprasaturată de numărul uriaș de idoli, probabilitatea ca aceștia să ajungă în top este foarte mică, și numai existența unei agenții puternice precum SM, YG și JYP Entertainment sau a unei emisiuni populare ca „Produce 101” te mai pot salva! Cu toate acestea, dorința de a ajunge în lumina reflectoarelor este mult prea mare, iar gândul de a renunța la acest vis aproape că nici nu te mai paște!

Folosindu-se anume de acest „mare vis” al unor tineri coreeni, agențiile de divertisment, care își propun să ajute tinerii să debuteze, și care le promit marea și sarea, apar ca ciupercile după ploaie! La drept vorbind, industria muzicii k-pop reprezintă un adevărat bancomat, care dacă ești norocos sau ai susținere deplină din start, te poți bucura de succes. Potrivit un raport oferit în exclusivitate de către ChoongAng, în Coreea de Sud există peste 2000 de companii de entertainemt, iar acestea la rândul lor, pregătesc pentru a debuta peste – ATENȚIE [!] – 1.000.000 de stagiari la moment!

Deși cifrele sunt cu adevărat înfricoșătoare, realitatea este că nici măcar jumătate dintre ei nu reușesc să își facă debutul, iar dacă ajung să-l obțină, șansa de a rămâne în industrie este foarte mică. În medie, 60 de grupuri (aproximativ 350 de stagiari) își fac debutul pe parcursul anului, dar din 60 de trupe, în cel mai bun caz, doar 10 pot supraviețui pentru o perioadă îndelungată de timp.

Și chiar dacă ești norocos și devii stagiar la agenții precum YG, JYP sau SM Entertainment, șansa de a debuta este de 1:1000, deoarece competiția dintre viitorii idoli din companie este foarte mare. Și chiar dacă ai lăsat o impresie bună în timpul audițiilor și ai fost acceptat ca stagiar, nu te bucura prea mult! Ai putea să nu fii inclus în componența viitorului grup al agenției, și asta doar din cauza că aspectul tău nu corespune anumitor standarte de frumusețe sau îți lipsesc careva abilități. La drept vorbind, în acest caz doar talentul nu te mai poate ajuta!

În ciuda tuturor dificultăților din timpul perioadei de stagiere și după debut, mulți tineri din Coreea doresc să ajungă cu orice preț idoli. Ei nu se tem că șansa de succes este foarte mică și nici măcar declarațiile foștilor idoli sau a antrenorilor cu privire la viața drastică a unui idol nu îi poate împiedica pe stagiari să renunțe la marele lor vis. Din păcate, la momentul actual, aceasta este cea mai populară sferă de activitate din Coreea în rândul tinerilor și continuă să câștige și mai mult teren. Nu se știe până unde se va ajunge, însă dacă se menține acest ritm, fiecare al 5-lea tânăr coreean ar putea să se „mândrească” cu titlu de idol, fie că e cunoscut pentru public, fie că nu!

surse: vk.com

3 gânduri despre „Statisticile demonstrează că un număr șocant de stagiari se pregătesc pentru a deveni idoli k-pop

  1. Avatarul lui EunbiKya

    O să ajungă degeaba idoli dacă nu au persoane care să bage bani în ei.
    De regulă esti fanul a 1-6 trupe. Și le „susții financiar” doar pe câteva. Mă refer la albume, concerte, etc.
    Mă tem că multe dintre ele nici măcar un sfert din banii pe care îi datorează agenției nu îi vor putea achita.
    În plus, se merge mai mult pe trupele populare. Si nu doar pentru că sunt populare, în primul rand sunt stabile.
    O trupă novice se poate destramă în orice secundă. Însă când vorbim de o trupă de renume care are si ceva ani în spate vorbești de o siguranță pe care o ai ca să-ți susții idolii în continuare.
    Sunt foarte multe lucruri la care stagiarii nu se gândesc. În plus, ei nu se gândesc deloc la economia țării.
    Nu poți doar dansa si cânta.
    Ce se întâmplă cu munca adevărată? Fabrici, uzine… Aici nu vor? Evident. Să devii o celebritate este mult mai convenabil.
    Nu vreau să par negativistă, dar cred că coreenii sunt prea superficiali încât să vadă toată imaginea de ansamblu, nu doar ce este în fața lor.
    Părerea mea.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Avatarul lui AlexandraAlexandra

    Doamneeee…imi e mila de ei. Toti viseaza sa devina idoli, renunta la o multime de lucruri si dupa o gramada de antrenament se trezesc ca esueaza. Din toti stagiarii astia, cati oare nu se sinucid inainte sau dupa debut?
    Chiar imi e mila de ei pentru ca banuiesc, toti spera ca debutand si implicit, devenind idoli, o sa poata sa ofere o viata mai buna familiilor lor.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde

Lasă un comentariu