
IU a dezvăluit că va apărea din nou la festivitatea de premiere „2018 Asia Artist Awards”. Anunțul a fost făcut pe 17 octombrie și a bucurat fanii artistei din întreaga lume.
Participarea vedetei de la Kakao M Entertainment nu este deloc surprinzătoare, având în vedere faptul că de curând a lansat o melodie care a luat cu asalt toate clasamentele muzicale din Coreea de Sud.
Ediția din acest an a premiilor „2018 Asia Artist Awards” va avea loc pe 28 noiembrie la Incheon. La eveniment vor participa 20 de actori și 20 de artiști k-pop care vor fi premiați pentru meritele lor deosebite din acest an. Până acum, Wanna One, iKON, TWICE, Seventeen, BTS, Lee Byung Hun și IU sunt singurii care au confirmat apariția lor la ceremonie.
Premiile „2018 Asia Artist Awards” lucrează împreună cu „KSTAR GROUP” anul acesta. „KSTAR GROUP” a lucrat anterior la organizarea „Concert Dream 2018” și pregătește, de asemenea, un concert k-pop în Jakarta, Indonezia, pentru luna noiembrie.
Rămâi alături pentru a fi la curent și cu alte informații cu privire la această festivitate de premiere.
